http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro
aaa

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

joi, noiembrie 19, 2009

31 octombrie - PRIMUL MITING ELECTORAL
Traian Băsescu la Constanţa



http://www.basescu.ro/
Bine v-am găsit!
Intoarcerea acasăCa de obicei, mă întorc cu bucurie, dar şi cu emoţie, acasă. Aici, la câţiva kilometri de Constanţa, la Basarab, la Murfatlar, m-am născut cu aproape 58 de ani în urmă. Constanţa a fost locul din care am plecat. De aici, de pe pământ dobrogean am plecat. M-am mutat odată cu tata la Iaşi, la Bacău, dar tot aici m-am întors. Aici mi-am terminat facultatea şi de aici, din Constanţa, m-au luat pe mare. Constanţa a fost oraşul meu norocos. De aici mi-am început o carieră frumoasă, o carieră a oamenilor puternici, o carieră a bărbaţilor mării. Mi-am făcut meseria cu onestitate şi mă întorceam cu mândrie la Constanţa, la bordul celui mai mare petrolier al României. Aici, la Constanţa, am prieteni. Sunt echipajele mele, oamenii cu care am înfruntat marea, oceanul, focul, zone de război, oameni cu care împreună am reuşit să fim mai puternici decât marea. Cei 12 ani pe care i-am petrecut alături de oameni din Constanţa au fost aceia care m-au călit.

În 1990, tot de aici, am plecat către o carieră politică, o carieră politică pe care am dus-o până la vârful ei şi voi sunteţi cei care m-aţi sprijinit să ajung Preşedinte al României. Am plecat pe mare, pe oceanele lumii, cu ceea ce voi mi-aţi dat bun, cu ceea ce familia mi-a dat bun, cu credinţa că alături de oameni poţi să treci peste orice greutate. Faptul că în mandatul meu, un mandat de cinci ani, m-aţi sprijinit continuu, mă face ca astăzi, aici, acum, să vă mulţumesc tuturor. Vreau să vă mulţumesc nu numai pentru sprijinul pe care mi l-aţi dat în 2007, când cei 322 au crezut că pot scăpa de mine – nu s-a putut, cum nu se poate nici acum. Dar, dragii mei, vreau să vă mulţumesc pentru toată căldura, pentru tot sprijinul pe care l-am simţit de-a lungul întregului mandat. Şi n-am, avut un mandat uşor, dar puterea voastră, insistenţa voastră în a mă susţine au fost cele care m-au mobilizat să nu cedez niciodată. În 2004 vă spuneam că vreau să iau România de pe mâna oligarhilor şi să o dau înapoi românilor. Am făcut acest lucru şi vă asigur că nimic nu mă poate întoarce de la această hotărâre. Voi mai candida şi candidez încă o dată pentru ca România să fie a românilor şi nu a oligarhilor. Vreau să înţelegeţi că sunt un om care realizează că în mandatul său a făcut şi greşeli. Au fost greşeli generate de o analiză mai superficială. Dar niciodată, niciodată nu am făcut greşeli care să-i afecteze pe români. Greşelile mele le şi recunosc dacă mă gândesc la eroarea de a promulga legea salarizării profesorilor când nu mai erau resurse, sau acea declaraţie că o să demisionez în 5 minute, şi de aceasta mă dezic. Dar vă asigur că niciodată n-am greşit faţă de români, pe care i-am iubit, i-am respectat şi pentru ei mi-am dăruit toată puterea timp de 5 ani.


Marea Neagră
Aş vrea să vă spun că şi meleagurile natale au fost cele de care m-am legat în activitatea mea. Vă aduceţi aminte, la începutul mandatului meu spuneam cât de importantă este Marea Neagră. Foarte mulţi spuneau: „a navigat Băsescu şi crede că Marea Neagră este importantă”. Iată că astăzi există strategii ale Uniunii Europene pentru Marea Neagră. Iată că astăzi structurile NATO au făcut din Marea Neagră un punct-cheie pentru securitatea întregii Europe şi a României. Iată că astăzi avem, în bazele de la câţiva kilometri de Constanţa, militari ai celui mai puternic aliat al României, ai Statelor Unite. Iată că în acest mandat s-a reuşit pornirea Reactorului 2 de la Cernavodă, iar la anul va începe construcţia Reactorului 3 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Tot în acest mandat, aşa cum am făcut-o când eram ministru, a început şi al doilea tronson al autostrăzii Bucureşti-Constanţa, tronsonul de la Cernavodă la Constanţa. Îmi aduc aminte când am semnat prima finanţare pentru tronsonul de autrostradă Bucureşti-Cernavodă, foarte mulţi se întrebau de ce către litoral. Pentru că aici este inima turismului românesc. Am promis că va fi un minister al Turismului şi astăzi îl avem.
Coloana Vertebrală
Dragii mei, înainte de a veni în faţa dumneavoastră, şi este un moment important, pentru că este primul miting organizat în această campanie, va rog să mă credeţi că una din întrebările pe care mi le puneam era legată de cum stau cu coloana vertebrală. Şi am ajuns la concluzia că este la fel de dreaptă ca în 2004. Nu mi-am plecat-o în faţa niciunui oligarh, în faţa niciunui mogul. Ce ar fi trebuit să fac să îmi fie bine, să fiu lăudat la televiziuni? Ar fi trebuit să fiu de acord să se închidă dosarul domnului Patriciu? Ar fi trebuit să îi dau lui Sorin Ovidiu Vântu, Poşta Română? Ar fi trebuit să-l fac fericit pe domnul Voiculescu dându-i minele de sare? Dragi români, sunt lucruri pe care le ştiţi, pe care nu le ştiţi. Ceea ce v-am spus mai înainte a făcut parte din condiţiile ca eu să am linişte. Vreau să ştiţi că am preferat să nu am linişte dar să rămân cu coloana vertebrală dreaptă şi să pot veni în faţa dumneavoastră să vă raportez că mi-am îndeplinit misiunea de a vă da ţara înapoi.
Ce am facut şi ce avem de făcut
Despre ce s-a făcut în mandatul meu au vorbit deja mulţi dintre colegi. Vreau să vă spun insă că aş vrea să trecem către modul cum vedem România. Eu observ în ultima perioadă că încercarea de modernizare a României este profund obstrucţionată de o clasă politică ce nu poate să înţeleagă nevoia de reformare a structurilor statului. V-aş reaminti că, imediat după intrarea în Uniunea Europeană, m-am dus în faţa Parlamentului şi am vorbit despre al treilea mare obiectiv al României. Primele două erau îndeplinite – intrarea în NATO şi intrarea în Uniunea Europeană. Dar avem un al treilea obiectiv naţional, şi acest obiectiv se numeşte modernizarea ţării, modernizarea instituţiilor statului. Fără acest lucru, românii nu vor reuşi să trăiască bine, pe măsura aspiraţiilor lor. Avem încă un stat care frânează evoluţia ţării, prea mulţi funcţionari, prea mulţi politicieni ineficienţi, prea multă birocraţie, prea multe legi prost făcute, prea multă lipsă de angajament a politicienilor pentru modernizarea României. De aceea, în acest proces pe care l-am început în mandatul de 5 ani, am introdus elemente care vizează şi viitorul. Avem nevoie de un Parlament mai simplu. Avem nevoie de un Parlament unicameral şi de doar 300 de parlamentari, nu 471 câţi avem acum.
Dragii mei, dincolo de toate dezbaterile pe care le avem acum la televiziuni şi pe care unii le fac de multe ori cu rea-credinţă, eu vă întreb pe dumneavoastră: vreţi un Parlament cu o singură cameră? Vreţi doar 300 de parlamentari şi nu 471? Vă mulţumesc. O să merg înainte. Dragii mei, a simplifica Parlamentul înseamnă a continua procesul de modernizare a clasei politice, început odată cu introducerea votului uninominal. Eu vă asigur că cel mai mare câştig pentru România legat de data de 22 noiembrie nu este desemnarea Preşedintelui, ci Referendumul pentru modernizarea Parlamentului. Parlamentul României este instituţia democraţiei acestei ţări şi până când ea nu va fi cu adevărat democratică şi adaptată nevoilor României, România nu va merge bine, indiferent cine va fi Preşedintele României. Dar, dacă ne imaginăm cum ar arăta România cu un Parlament modernizat şi cu Traian Băsescu Preşedinte, ar fi altceva.



România valorilor
Dragii mei, dincolo de referendum, care este momentul în care românii îi pun la punct pe politicieni, românii îşi exprimă voinţa – cum vor să fie Parlamentul lor – dar dincolo de referendum, noi trebuie să vedem România în perspectiva ei. România trebuie să fie o ţară a valorilor. Avem nevoie, în primul rând, să ne redobândim curajul de a ne iubi ţara, de a ne respecta istoria, cultura şi valorile. Avem obligaţia să renunţăm la a mai crede că această ţară, a şaptea din Uniunea Europeană, este o ţară care poate fi zilnic umilită la televiziunile mogulilor. Prea mulţi îşi permit să vorbească despre România că le e ruşine de ea, că vor să plece din ea, că le e silă de ea. Dragii mei, cine nu-şi iubeşte ţara, nu se iubeşte nici măcar pe el şi pe familia lui. Este un om care nu are valori, iar noi avem obligaţia să le spunem tuturor cât de mult ne iubim ţara şi, mai ales, de ce o iubim. O iubim pentru că ne respectăm pe noi, istoria noastră, prezentul nostru şi viitorul nostru. Este un viitor pe care nu ni-l pot face alţii. Numai noi, românii, la un loc, solidari cu interesele şi cu valorile noastre, îl putem construi. Eu vă propun o Românie a solidarităţii şi a respectului pentru istoria acestei ţări, pentru prezentul acestei ţări, pentru viitorul acestei ţări, pentru cultura acestei ţări. Asta este România pe care eu o propun românilor.
Mulţi dintre cei aflaţi aici în piaţă sunt oameni legaţi de bărbaţii care cutreieră mările şi oceanele lumii. Voi ştiţi cel mai bine – un marinar are în suflet tricolorul. În fiecare dimineaţă, la răsăritul soarelui, îşi ridică tricolorul la catarg. Iar seara, la apus, îl coboară şi-l aşează drept în inimă. Acesta este omul mării. Acesta este românul care aş vrea să fie fiecare dintre cei 22 de milioane. Este o valoare pe care nu putem şi nu avem dreptul să o abandonăm: dragostea şi respectul pentru ţară.
România are nevoie şi de alte valori, nu numai patriotismul ne poate duce la prosperitate. Avem nevoie de echitate. O echitate pe care Guvernul Boc încearcă s-o introducă prin noul sistem de salarizare, prin noul sistem de pensii, sistem în care privilegiaţii, cei făcuţi să susţină sistemul ticăloşit şi înhămaţi cu bani de la bugetul de stat să susţină acest sistem, trebuie să înţeleagă că a trecut vremea privilegiilor. Toţi românii trebuie să fie egali în faţa legii, cu salarii câştigate cinstit şi cu pensii dobândite în funcţie de contribuţia pe care au avut-o toata viaţa. Restabilirea echităţii este ceea ce oligarhii nu vor. Ei nu vor un popor tratat echitabil, vor doar avantaje pentru oligarhie. Or, acest lucru, eu îl spun fără încetare, dar şi fără teamă: s-a terminat cu privilegiaţii în România. Vreţi să mai avem privilegii? Vreţi o ţară echitabilă, dragii români? Asta o să facem împreună.
Foarte mulţi, foarte mulţi nu înţeleg că o altă valoare a acestei ţări este şi trebuie să fie şi în continuare: educaţia. Avem nevoie de un popor educat şi instruit, capabil de performanţă. Din acest motiv am făcut eforturile majore ca până la urmă să pun cap la cap toate partidele pentru semnarea unui protocol destinat modernizării sistemului de educaţie al României. Legea a fost asumată de guvernul condus de Emil Boc şi să sperăm că în următoarele zile va intra în vigoare. Avem nevoie ca printre valorile noastre să se afle justiţia socială. O ţară fără justiţie socială este o ţară fără repere. Atunci când unii sunt deasupra legii, iar alţii suportă zilnic rigorile legii, nu putem vorbi de o democraţie care a pătruns până în adâncurile naţiunii. De aceea, justiţia socială este o altă valoare pe care noi toţi trebuie s-o apărăm. Dacă suntem în sfera valorilor, trebuie să încercăm, noi toţi, să avem un sentiment mai puternic de apartenenţă; de apartenenţă la comunitate – comunitatea din Constanţa, comunitatea din Călăraşi, comunitatea din Murfatlar – noi toţi trebuie să avem sentimentul că în comunitate trebuie să ne respectăm unii pe alţii. Prevalează interesele comunităţii, prevalează bunul simţ în relaţia dintre oameni, trebuie să întărim şi respectul pentru apartenenţa la comunitatea religioasă, apartenenţa la comunităţile minorităţilor, sunt valori care pentru noi, românii, trebuie să devină valori importante ale vieţii noastre de zi cu zi.
Dragii mei, despre valori putem continua să vorbim. Am vrut doar să vă atenţionez că aceasta este România către care eu aş vrea să ne îndreptăm cu toţii, împreună, având sentimentul că facem cele mai importante lucruri pentru noi. Dar dincolo de valori, avem nevoie de viaţa de zi cu zi. Iar două mari erori au fost făcute până de curând: nu s-au valorificat potenţialul agicol al României şi potenţialul turistic. Sunt două domenii care trebuie să devină domenii prioritare în evoluţia economică a României. Vă asigur că după alegeri, atunci când voi câştiga prin sprijinul dumneavoastră cel de-al doilea mandat, Guvernul României va viza ca politicile prioritare şi resursele bugetului să se îndrepte către valorificarea acestor avantaje uriaşe pe care România le are: agricultură şi turism.
Lovitura finală
În sfârşit, cred că, înainte de a încheia, trebuie să vă spun foarte deschis câteva lucruri care unora nu le plac. Sentimentul meu este că în momentul de faţă, românii sunt în faţa unei alternative: ei pot alege pentru o Românie democratică, sau pot alege pentru o Românie a oligarhilor. Vreau să vă spun că cel mai important lucru pe care românii pot să-l facă este să-şi decidă singuri opţiunea. Iar opţiunea românilor de la 22 noiembrie va fi una fundamentală şi ireversibilă. Eu ştiu astăzi ce înseamnă sistemul ticăloşit, pe pielea mea. Cinci ani am fost într-o confruntare zilnică cu acest sistem. Nu m-a înfrânt. A fost un Preşedinte pe care sistemul l-a înfrânt. Pe mine nu m-a înrârnt, dar nici eu nu l-am înfrânt definitiv. De aceea, vă chem ca împreună să dăm lovitura finală acestui sistem ticăloşit care vrea să vadă o Românie la dispoziţia lui şi nu o Românie a românilor. Pe mine, întâlnirea de la Grivco, în care Ion Iliescu, Hrebenciuc, Adrian Năstase şi alţii au stabilit cine să fie prim-ministru al României, mi s-a părut că este o întoarcere în timp. Dagii mei, nici Voiculescu, nici Iliescu, nu au cum să decidă pentru 22 de milioane de români. Ei trebuie să înţeleagă că vremea lor a trecut, să meargă acolo unde le este locul. În afara politicii!
Din această perspectivă, aş vrea să fac o menţiune cu care vin în faţa dumneavoastră, acum la sfârşitul primului mandat, este legat de faptul că nu am făcut compromisuri cu aceşti oameni, nici cu Voiculescu, nici cu Vântu, nici cu Ion Iliescu, nici cu Vanghelie, nici cu Hrebenciuc, nici cu Patriciu, şi nu voi face cu niciunul dintre ei. Compromisul cu aceşti oameni ar însemna compromisul între mine şi dumneavoastră, ar însemna că v-am trădat aşteptările. N-am s-o fac niciodată, şi într-un nou mandat, drumul meu este acelaşi ca şi în primul mandat, onestitatea faţă de cei prin voinţa cărora am devenit preşedintele acestei ţări.
Vă asigur că cel mai important lucru pe care îl am este legat de dumneavoastră, onestitatea faţă de dumneavoastră şi dragostea faţă de fiecare român. Dincolo de asta sau deasupra acestui lucru, nu mai stă decât familia şi Dumnezeu. Vă asigur, dragi români, dragi dobrogeni, dragi oameni din jurul Dunării, că următorul mandat va fi unul în care România va evolua mai mult, se va îndrepta mai mult către valorile înspre care noi toţi tindem.
Ştiu că încă nu trăiţi bine, ştiu că încă aveţi probleme, dar împreună vom mai face un pas mare până în anul 2014. În privinţa viitorului, aş vrea să ştiţi că această criză nu ne va întoarce din drum. Suntem într-o criză economică ce nu-şi are sediul în România, este o criză globală şi de bună seamă şi România este afectată. În cursul anului viitor vom ieşi din criza economică şi ne vom relua sistemul de creştere.
Unul din motoarele creşterii noastre economice vor fi românii, şi al doilea, banii de la Uniunea Europeană. Va trebui să valorificăm mai bine, sumele pe care ni le-a pus la dispoziţie Uniunea Europenă, şi când mă gândesc la a valorifica mai bine, nu vorbesc despre bani care au dispărut, ci despre bani pe care nu i-am tras. Cea mai mare parte a banilor de la Uniunea Europeană sunt încă la Bruxelles, iar proiectele noastre încă nu au fost sume suficiente. Vă asigur că va fi una din priorităţile mele, chiar dacă trebuie să recunosc, în anul acesta s-au cheltuit cele mai mari sume de bani de la Uniunea Europeană. Dar trebuie mai mult, pentru că fiecare euro pe care îl aducem de la Bruxelles în România înseamnă încă o picătură în procesul de dezvoltare şi modernizare a României.
Dragii mei, aş încheia asigurându-vă că voi face tot ce ţine de mine pentru a câştiga şi al doilea mandat. Acest obiectiv este un obiectiv pe care eu îl leg de nevoia de a continua ceea ce am început în primul mandat. Este adevărat că în România se schimbă mai greu decât am crezut în 2004, dar cu siguranţă, împreună vom reuşi să schimbăm în bine. În acelaşi timp, un nou mandat nu înseamnă pentru mine satisfacerea unei dorinţe personale. Eu cred că am venit în faţa electoratului pentru un al doilea mandat pentru că aveam obligaţia să o fac. Un preşedinte în funcţie nu are validarea mandatului nou decât atunci când vine din nou în faţa electoratului. Cum să ştiu eu dacă am fost un preşedinte bun pentru români în primul mandat, dacă nu vin să mă expun votului românilor pentru un al doilea mandat. Nu vreau ca mandatul meu să rămână descris de televiziunile lui Vântu şi de televiziunile lui Voiculescu. Vreau ca primul meu mandat să fie confirmat de români, sunt singurii care au autoritatea să spună da sau nu.
Dragii mei, obligaţia de a candida pentru a continua procesul de modernizare a României este una, şi vă rog să mă credeţi că nu vreau să atac pe nimeni, dar mi-au rămas întipărite în minte momentele după ce domnul Geoană şi-a depus candidatura, nu pentru că era un moment important - candidaturi şi-au mai depus mulţi, puţini au câştigat - dar altceva m-a frapat, momentul în care, la ieşire, domnul Iliescu spunea: domnule Mircea Geoană, îţi predau ştafeta. Iar eu spun: ajunge Iliescu! Ajunge! Ai avut trei mandate. Nu poate să-l ia şi pe al patrulea prin Mircea Geoană. Iliescu să îşi vadă de bătrâneţea lui, să îşi vadă liniştit de ceea ce nu a făcut, să îşi vadă liniştit pe pensie. Nu mai are de ce să aspire la a influenţa viitorul României, atâta timp cât nu a explicat foarte multe din perioada în care a condus ţara de la Revoluţie şi până acum. Sigur a înflorit această mafie, acest stat ticăloşit pe care noi toţi luptăm să-l îndepărtăm. Nu în timpul meu s-a făcut Voiculescu mare magnat, nu în timpul meu s-a făcut Patriciu mare magnat, nu în timpul meu s-a făcut Sorin Ovidiu Vântu mare magnat şi mare deţinător de televiziuni. Tăcerea şi liniştea din timpul mandatului lui Năstase au făcut să învie stafiile trecutului, au făcut ca oameni fără dragoste de ţară să pună mâna pe o putere economică şi pe o uriaşă influenţă politică.
De aceea, dragii mei, aveţi grijă, că 22 noiembrie este ziua în care mai puteţi spune, încă o dată, ca în 2004, „NU Ion Iliescu” „Mergi acasă!”.
Dragii mei, dorindu-vă sănătate la toţi, dorindu-vă să rămâneţi puternici, dorindu-vă să vă bucuraţi de familiile voastre, dorindu-vă să fiţi alături de vecini şi de prieteni, închei asigurându-vă că în continuare voi fi cel mai onorabil om pe care l-aţi putea alege în fruntea ţării. Voi fi onorabil prin convingere şi prin dragoste faţă de voi.
Vă mulţumesc mult şi vă doresc ca pe 22 să puneţi în mod înţelept ştampila pe DA pentru parlamentul unicameral, DA pentru maxim 300 de parlamentari în Parlamentul României, şi de asemenea, vă rog să alegeţi dintre candidaţi pe cel care credeţi că va fi cel mai bun pentru România. Vă mulţumesc mult!