Astazi se lasă sec pentru Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sfinţilor Apostoli, are o durată variabilă în funcţie de data Paştilor.
De maine 31 mai , crestinii ortodocsi vor intra in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si va tine patru saptamani pana pe 29 iunie.
Lasatul secului se refera la lasatul lumii. Sec vine de la seculum, adica lume, si acest lucru trebuie sa ne dea de gandit pentru ca, de fapt, lasatul secului ne cheama si ne aminteste ca noi trebuie sa lasam la inceputul postului, sa lepadam modernitatea, lucrurile lumesti si tot ceea ce tine de lume, si nu de Dumnezeu, asa cum uneori Sfanta Scriptura face diferenta intre lumea aceasta si lumea lui Dumnezeu, lumea cu adevarat spirituala,sa lepadam toate acum la inceputul postului, si poate ca omul ar trebui sa se gandeasca ca cel mai bine este sa renunte la pierderea de timp, la risipirea patimasa in desertaciuni, gandindu-se la acel lucru mare la care ne cheama Dumnezeu. Lasand sec, adica lasand cele ale lumii, vom ajunge intr-o zi cu adevarat sa simtim postul. Este un indemn al reculegerii lasatul secului, al reinnoirii vietii, prin lasarea pacatelor si a intoarcerii spre Dumnezeu.
Pe tot parcursul postului sambata ,duminica şi pe 24 iunie cand sarbatorim Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul va fi dezlegare la peste .
A trăi bine înseamnă a putea face ceea ce doreşti,ceea ce ai poftă. Înseamnă a te bucura pe deplin de clipa prezentă,fără prejudecăţi,fără reţinere şi fără ipocrizie,fără teama de viitor... În viaţă nu contează ce ai ,ci pe cine ai lângă tine ! "Cu cât eşti mai înţelept,cu atât iţi dai mai bine seama că pe lume există mulţi oameni deosebiţi. Oamenii de duzină nu observă nici o deosebire între semenii lor."
BANNERE
gustos.ro

Intrebari despre
gastronomie
Adrian Moisa, pictor masini
src="http://static.ak.fbcdn.net/connect.php/js/FB.Share" type="text/javascript">
Narghilea Orient Cafe va asteapta sa serviti din aromele orientale intr-o atmosfera speciala.
Jocuri Miniclip |
Jocuri actiune |
Jocuri avioane |
Jocuri sport |
Biletul zilei pariuri
Jocuri
3d |
Pariuri sportive online
http://assets.mygustos.com/design/images/logo_gustos.gif
Intrebari despre
gastronomie |

duminică, mai 30, 2010
Lasatul secului pentru postul Sf. Ap. Petru si Pavel
Etichete:I. RETETE CULINARE PROPRII
RELIGIE TRADITII OBICEIURI
| Reacţii: |
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteţi un comentariu