http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

joi, iulie 26, 2012

Andrei Chiliman ii trimite o scrisoare deschisa presedintelui interimar PNL, Daniel Chitoiu: V-ati pus semnatura pe acest document care prevede desfiintarea unor institutii esentiale pentru democratia din Romania?



Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic


de Raluca Pantazi      HotNews.ro
Joi, 26 iulie 2012, 16:50 Actualitate | Politic

Andrei Chiliman
Andrei Chiliman
Foto: AGERPRES
 Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 din Bucuresti si membru al PNL, i-a trimis o scrisoare deschisa presedintelui interimar al Partidului National Liberal, Daniel Chitoiu, "referitor la protocolul semnat de liderii USL cu reprezentantii unor ONG-uri". "Am luat act cu stupoare de informatiile publicate in mass-media de astazi, 26 iulie 2012, conform carora dumneavoastra, in calitate de co-presedinte al Uniunii Social-Liberale (USL), ati fi semnat un protocol prin care angajati Partidul National Liberal in sustinerea unui  'punct programatic de guvernare' ce prevede desfiintarea unor institutii democratice fundamentale ale statului roman", se arata in scrisoarea deschisa trimisa de Chiliman dupa ce Victor Ponta a iesit si a spus ca nu a semnat decat prima pagina a acestui document. 

Scrisoarea deschisa adresata de Andrei Chiliman presedintelui interimar al PNL, Daniel Chitoiu:

"Domnule Presedinte interimar,

Am luat act cu stupoare de informatiile publicate in mass-media de astazi, 26 iulie 2012, conform carora dumneavoastra, in calitate de co-presedinte al Uniunii Social-Liberale (USL), ati fi semnat un protocol prin care angajati Partidul Nationa| Liberal in sustinerea unui "punct programatic de guvernare" ce prevede desfiintarea unor institutii democratice fundamentale ale statului roman, ori a unor institutii indispensabile sanatatii morale a societatii romanesti, precum Curtea Constitutionala, CNSAS, DNA sau ANI.

Ca simplu membru al partidului pe care il conduceti cu titlu interimar, consider ca ne datorati explicatii mie si sutelor de mii de liberali din Romania cu privire la autenticitatea acestui protocol si, mai ales, cu privire la eventuala angajare a Partidului National Liberal in sustinerea unor masuri care sunt in contradictie flagranta cu principiile, valorile si programele politice asumate de noi inca de la reinfiintare, din decembrie 1989. Aceste masuri sunt, mai grav, in contradictie flagranta cu valorile si principiile pe care Romania si le-a asumat atunci cand a ales drumul european al libertatii si al democratiei. 

Pe acest temei, va cer sa-mi raspundeti la urmatoarele intrebari:

1. V-ati pus semnatura pe acest document care prevede desfiintarea unor institutii esentiale pentru democratia din Romania si pentru sanatatea morala a societatii romanesti, institutii de a caror existenta a depins insasi integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana?

2. In cazul in care raspunsul la intrebarea de mai sus este afirmativ, inainte de a semna acest document, ati consultat documentele noastre programatice sau macar statutul Partidului National Liberal?

3. In aceeasi ipoteza, inainte de a va pune semnatura pe un asemenea document, v-ati gandit macar un moment la implicatiile asumarii unui asemenea obiectiv de catre un partid aflat la guvernare intr-o tara membre a Uniunii Europene, mai ales de catre partidul cu cea mai bogata traditie de afirmare si aplicare a valorilor libertatii si democratiei, a valorilor europene, din Romania? 


Domnule Presedinte interimar, 

lndiferent de raspunsurile pe care le voi primi de la dumneavoastra, in virtutea calitatii mele de membru al Partidului National Liberal din 28 decembrie 1989 si de om cu experienta de viata politica ceva mai bogata decat a dumneavoastra, imi permit sa va atrag atentia asupra unor realitati pe care nimeni nu isi poate permite sa le ignore:

  • Principiile si valorile libertatii si ale democratiei, asumate si promovate de Partidul National Liberal, pentru care atat de multi romani si-au sacrificat vietile, nu se negociaza. Se afirma si se respecta! In orice situatie, fie ea si de razboi politic! Si, mai ales, indiferent de interesele politicianiste ale unora sau altora dintre noi!
  • Oricat ne-am fi obisnuit, in ultimii doi ani, sa fie incalcat Statutul Partidului National Liberal in rafuielile politicianiste cu indezirabilii din interior, ne este interzis sa facem acest lucru cand este in discutie responsabilitatea noastra fata de romani si fata de Romania! Va amintesc faptul ca, potrivit statutului nostru, toate deciziile care vizeaza politicile publice promovate de PNL, trebuie dezbatute si votate in Delegatia Permanenta a partidului.

Cu convingerea ca sunt in asentimentul sutelor de mii de liberali din Romania, care cred in valorile libertatii si ale democratiei, imi exprim speranta ca nici dumneavoastra, si nici vreun alt lider al partidului al carui membru simplu sunt, nu veti intreprinde nicio actiune de natura sa pericliteze destinul european al Romaniei si nu veti pune interesul politicianist mai presus de interesele romanilor.

Cu profunda ingrijorare,
ANDREI CHILIMAN
Membru al PARTIDULUI NATIONAL LIBERAL
"

Scrisoarea deschisa a fost trimisa la cateva ore dupa ce un document publicat de Adevarul si care circula pe internet arata ca exista un acord semnat de copresedintii USL Victor Ponta, Daniel Chitoiu si Daniel Constantin cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate si alte organizatii. Acordul prevede desfiintarea Curtii Constitutionale, ANI, DNA, CNSAS. Colonelul Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), a confirmat pentru HotNews.ro existenta acestui document si a precizat ca "este un acord de principiu, urmand ca fiecare punct sa fie discutat".
La aproximativ doua ore de la aparitia acestui document, prim-ministrul Victor Ponta a sustinut intr-o conferinta de presa ca el si ceilalti doi copresedinti USL au semnat doar prima pagina si ca nu stie care sunt obiectivele Consiliului National al Societatii Civile cu care a incheiat acord. Prima pagina a documentului semnat si recunoscut de Ponta prevede insa urmatoarele:

"Conducerea Uniunii Social Liberale (USL) este de acord, in principiu, cu lista obiectivelor propuse de entitatile componente ale Consiliului National al Societatii Civile (CNSC) prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD)".



Lista Obiectivelor - Cateva dintre obiectivele "imediate" ale Consiliului National al Societatii Civile:
1. Restaurarea democratiei constitutionale participative, interzicerea stricta a amestecului Executivului in deciziile Legislativului si ale Puterii Judecatoresti.
2. Dreptul la justitie obiectiva prin interzicerea amestecului Executivului si politizarea actului de justitie, desfiintarea structurilor de politie politica de tip stalinist si a instrumentelor politice tip Curtea Constitutionala, ANI, DNA, CNSAS, etc. Incredintarea atributiunilor acestora structurilor statului deja existente;
3. Dreptul la reprezentare parlamentara corecta prin anularea restrictiilor de tip politie politica si "lustratiilor", a actualului sistem electoral ticalos si interzicerea migratiei parlamentare.
4. Depolitizarea structurilor militare de ordine publica, a invatamantului, justitiei, TVR si Radioului national.
5. Depolitizarea conducerilor firmelor, societatilor si companiilor de stat.
6. Introducerea votului uninominal pur si, in Codul Penal, a unor pedepse mari pentru frauda electorala, mita electorala si fraudarea votului in Parlament.
7. Modificarea Constitutiei in sensul acordarii dreptului de suspendare a presedintelui de catre cetateni, printr-un milion de semnaturi, selectarea politicienilor pe baze profesionale, morale si diferentierea politicii de partid de politicile publice ce trebuie sa fie proiectate de catre specialisti.
8. Renuntarea la reforma administrativa a judetelor.
9. Reformarea institutiilor publice in sensul eficientizarii actului de guvernare si de gestionare a fondurilor publice, separarea fondurilor destinate dezvoltarii economice de cele bugetare necesare salarizarii personalului bugetar.
10. Consiliul de administratie al televiziunii publice sa aiba in componenta doi reprezentanti ai CNSC; intre membrii Consiliului de administratie ai TVR, dar si intre angajatii institutiei sa nu existe legaturi de gradul 1 sau 2 de rudenie. 

Niciun comentariu: