http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

sâmbătă, februarie 16, 2013

HRAMUL BISERICII SFANTUL HARALAMBIE CONSTANTA 10 februarie






Slujba arhiereasca la biserica Sf. Teodor Tiron din Constanta -17 februarie







Duminică, 17 februarie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Teodor Tiron” din cartierul constănțean Medeea.
Sfântul Teodor Tiron este cinstit de Biserica Ortodoxă pe data de 17 februarie. A murit în anul 306, în timpul persecuției ordonate de împărații Maximian și Maximus împotriva creștinilor.

Sfântul Teodor Tiron era ostaș în armata romană și, pentru că a recunoscut apartenența sa la creștinism, a fost închis în temniță. Aici i s-a arătat Hristos încurajându-l înaintea pătimirii. Sfântul Teodor Tiron a fost spânzurat pe lemn şi, cu „unghii de fier”, i-a fost sfâșiat trupul, apoi  a fost aruncat în foc.

Duminica femeii cananeence - Ap. II Corinteni VI, 16-18VII, 1Ev. Matei XV, 21-28glas 4, voscr. 4 - 17 februarie

O, Doamne, in clipa aceasta noi rostim, ca si canaaneeanca: Doamne, ajuta-ma! Si fa-ne, Doamne, sa auzim cuvantul Tau! Omule, de oriunde, fa asa. Si, “mare este credinta ta”. Daca ai suferinte, boli, necazuri… fie tie precum voiesti, zice Domnul. Amin
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Vrednicilor de iubire si dreptmaritorilor crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,
Ne impartasim, precum Bunul Dumnezeu ne-a daruit, din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei. Si cuvantul pentru astazi daruit si randuit este asa precum l-am ascultat la vremea cuvenita, iar acum il readucem in inimile noastre. Sa ascultam cuvantul dumnezeiesc:
Mantuitorul Iisus Hristos, Domnul nostru, “iesind de acolo (din locul unde se afla, intr-o comunicare cu fariserii si carturarii, despre care vom spune un cuvant mai pe urma), a plecat in partile Tirului si ale Sidonului (in partea de nord a Israelului, pe litoralul Marii Mediterane). Si iata o femeie cananeianca (de alt neam decit cel evreiesc), din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon. El insa nu i-a raspuns nici un cuvant; si apropiindu-se, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra. Iar El, raspunzand, a zis: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma. El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela.” (Matei 15, 21-28)
Iubitilor, acesta este cuvantul si momentul de adanca revelare, descoperire a uneia dintre cele mai adanci chemari de la noi, anume a credintei. Taina a tainelor, inceput al virtutilor. Mai intai, cand auzim cuvantul: “Iesind de acolo” . De unde anume iesise Iisus? De la o intalnire cu fariseii si carturarii, venind din Ierusalim. Si care ii pusesera o intrebare din partea lor rascolitoare. Anume, L-au intrebat: “Pentru ce ucenicii Tai calca datina batranilor? Caci nu-si spala mainile cand mananca paine. Iar El, raspunzand, le-a zis: De ce si voi calcati porunca lui Dumnezeu pentru datina voastra? Caci Dumnezeu a zis: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, iar cine va blestema pe tata sau pe mama, cu moarte sa se sfarseasca. Voi insa spuneti: Cel care va zice tatalui sau sau mamei sale: Cu ce te-as fi putut ajuta este daruit lui Dumnezeu, Acela nu va cinsti pe tatal sau sau pe mama sa; si ati desfiintat cuvantul lui Dumnezeu pentru datina voastra.”  (Matei 15, 2-6).

In scurt, ei puneau in fata Mantuitorului o intrebare dintr-un anumit asezamant al vietii. Deci una era tema pe care o puneau ei: de ce nu-si spala omul inainte de a primi painea… era o randuiala fireasca a Legii, un anumit mod – nu doar ca Mantuitorul nu ar fi luat seama si la acest mod de a vietui, dar ei il fixau in felul lor. Problema lor era aceasta, a unui comportament – i-am zice astazi – civilizat, dar mai propriu zis pentru sanatatea trupeasca, fireasca. Atunci Mantuitorul le raspunde: luati aminte la aceasta datina a batranilor (datina dupa randuiala vietii, cum ii invatau batranii pe copii). Voi ati calcat porunca lui Dumnezeu de a cinsti pe tata si pe mama si, mai grav, ca sa fie scutiti de aceasta randuiala sfanta a iubirii de parinti, fundamental, de om, mai ales de parinti, cum era statornicita prin una din poruncile Decalogului si incercau sa se acopere in fata parintilor: iata, ajutorul pe care trebuia sa vi-l dau voua, tata si mama, l-am dat la templu. Nu mai am de unde. Dar cata trebuinta are Dumnezeu de bani? Ca dovada, Mantuitorul nu s-a atins de bani. Atunci cand a venit oarecine dintre cei care adunau impozitele, birurile, Mantuitorul stiti ce a facut: L-a pus pe Petru sa arunce mreaja in mare, a scos un peste si, din sanul pestelui a scos un banut si a achitat darea.

Atunci, tema intrebarii adresate Mantuitorului de catre farisei si carturari era una de la suprafata existentei, nu din miezul, din adancul asezarii si chemarii noastre. Caci Iisus zice: “Fatarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, cand a zis: «Poporul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. Si zadarnic Ma cinstesc ei, invatand invataturi ce sunt porunci ale oamenilor». Si chemand la Sine multimile, le-a zis: Ascultati si intelegeti: Nu ceea ce intra pe gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Stii ca fariseii, auzind cuvantul, s-au scandalizat? Iar El, raspunzand, a zis: Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina”. Care credeti ca este rasadul acesta? De a fi creat dupa chipul lui Dumnezeu. Rasadul fundamental al omului e in acest binom (dupa cuvantul lui Newton), adica a fi creat dupa chip. Dumnezeu – Chipul si tu, omule, dupa chipul lui Dumnezeu. Acesta e rasadul divin al zidirii si vocatiei umane. “Lasati-i pe ei, a zis Iisus, sunt calauze oarbe orbilor”.

Ce cuvant greu! Cei orbi pot sa asculte de aceste calauze. E o mare tragedie nu numai sa fii calauza oarba, ci si eu, care ascult, sa fiu tot orb, sa nu deslusesc intre bine si rau. Si a zis Domnul si acest cuvant, adeseori intrebat de noi: “Daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa” (Matei 15, 7-14). Intelegem atunci ca aceasta disputa este una a mergerii la adanc, ca sa te cunosti pe tine, omule, sa fii in stare sa raspunzi chemarii lui Dumnezeu. Caci din nou a zis Iisus catre ucenici: “Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara? Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om, dar a manca cu maini nespalate nu spurca pe om” (Matei 15, 17-20).

Adica, propriu-zis, cum Psalmistul spusese inspirat, “Dumnezeu a pus in vistierii adancurile” (Ps. 32, 7) si, iarasi: “adanc pe adanc cheama” (Ps. 41, 9). Vistieria e sanul lui Dumnezeu; adancul e zidirea noastra dupa chip dumnezeiesc. Si atunci, adanc pe adanc cheama. Sau a te simti cu adancul din tine in vistieria lui Dumnezeu inseamna a comunica cu El. Si numai aceasta comunicare din adanc te lumineaza si te asaza in adevar, in adevarul lucruirilor, cum zice un tropar la sf Nicolae: “Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-au aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor”. Iar adevarul e Dumnezeu si lumina Lui.

Atunci, in disputa aceasta, Mantuitorul a iesit din mijlocul lor cu tristete… Era aproape de hotarul de nord al Israelului, si a trecut dincolo, in partile Tirului si ale Sidonului, doua cetati pe care Mantuitorul le-a mai numit, zicand tot catre farisei si carturari: “Daca s-ar fi facut in Tir si in Sidon minunile din mijlocul vostru, de mult s-ar fi pocait” (Matei 11, 21). Erau doua cetati din lumea aceea antica, pe care nu se cuvine sa o numim dupa graiul nostru obisnuit, pagana, adica despartita de Dumnezeu. Nimic nu cade din bratele lui Dumnezeu. Cazi numai tu, cu cugetul, cu constiinta ta. Dar “al Domnului este pamantul si plinirea lui” (Ps. 23, 1).

Si a trecut Mantuitorul in partile Tirului si ale Sidonului si sa ascultam acum cu deosebita luare aminte, pentru ca ni se descopera ca tocmai de acolo, dupa ce s-a despartit pentru o clipa, trupeste, fizic, de farisei si carturari, iata, acolo iese in fata Lui o femeie cananeeanca. Dupa evanghelia sfantului Marcu spune pagana. Pagani erau numiti de catre evrei indeosebi grecii, si pentru ca se inchinau la idoli, dar si pentru ca de curand fusese pe acolo imperiul elenist, de la Alexandru Macedon. Si intrucat elinii vroiau sa introduca un fel de cult al zeitatilor lor, si evreii isi pastrau legea lor, ne aducem aminte de fratii Macabei, care s-au jertfit pentru legea lui Dumnezeu. De aceea, acea femeie hanaaneeanca, spun interpretii, era o grecoaica. In partile Tirului si ale Sidonului erau despartite neamurile – Galileea neamurilor. Mai ales, fiind si la hotar cu Marea Mediterana, calatoreau, era o mare plina de corabii… si aceasta femeie, siro-feniciana, ca localitate, dar de neam grec, a venit in calea Mantuitorului si a strigat: “Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon.

El insa nu i-a raspuns nici un cuvant”. Iisus tace. Si noi stim: tacerea lui Dumnezeu e si raspuns. Cand Mantuitorul, in gradina Ghetsimani, S-a rugat: “Avva Parinte, toate sunt Tie cu putinta. Departeaza paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu” (Marcu 14, 36), a tacut Parintele ceresc. Acum Iisus, la fel, tace. Sfantul Ignatie Purtatorul de Dumnezeu spune ca tacerea e graiul vesniciei, graiul cerescului, al divinului. Si acolo sunt graiuri, auzite in taina aceasta, pe care noi o numim tacere. N-a raspuns nici un cuvant Iisus. Atunci, ucenicii intra ei in aceasta asezare – o repet: Iisus, femeia hanaaneeanca in fata Lui, ucenicii. Femeia s-a rugat: Fiule al lui David, ai mila… Inca un gind: Fiule al lui David – aceasta femeie a carei fiica era chinuita de demon, de o suferinta inspaimantatoare… Asezati-va fiecare in clipa aceasta in starea unei mame si a unei copile bolnave, si ea, desi pagana, Il numeste Fiul lui David.

Inseamna ca ea, de cand era bolnava fiica ei, alerga oriunde – la medici, la intelepti, cumva, la vreun preot din legea lor; fiind la hotarul lui Israel, si la evrei. Stia ca un descendent din David, Mesia, trimisul lui Dumnezeu, va veni in lume. Si atunci, ea asa striga: Fiul lui David, Mesia, Doamne, ai mila de mine. Iisus tace. Atunci, in aceasta asezare, intervin ucenicii. Si ucenicii Il roaga: Iata, slobozeste-o, striga in urma noasra. Interventia lor, daca vreti, nu e cuvenit sa spun in predica, dar, pentru intelesul nostru, ca intr-o scena, cum intervin atatea glasuri, atatea prezente, atatea constiinte, fiecare cu asezarea, cu chemarea, cu dorul, cu stiinta, cu priceperea, cunostinta, virtutea ei. Deci dupa femeie, Mantuitorul, apoi ucenicii, si cand zic ucenicii: slobozeste-o, striga in urma noastra, Iisus, din nou, intervine.

Si ce spune: Nu sunt trimis decat la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Ramanem uimiti cand privim pe de afara lucrurile, nu patrunzand in launtrul lor. Cum, Doamne, puteau spune ucenicii, nu esti trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel? Dar Tu acum unde esti? Esti pe alt pamant. Da, noi stim, cand i-ai trimis pe cei saptezeci sa vesteasca, ne-ai spus: “In calea paganilor sa nu mergeti, in cetate de samarineni sa nu intrati. Mai curand mergeti la oile cele pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10, 5; Luca 10, 1). Iar acum, Tu spui: Nu sunt trimis decat la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Totusi, acum, esti in partile Tirului si ale Sidonului. Cum stau lucrurile, care e talcul din toata aceasta asezare si reasezare, impletire si implinire? Da, pentru ca asa se socotea in sanul lui Israel, ca Mesia e trimisul lui Dumnezeu pentru Israel. Iar acum Mantuitorul – o, Doamne, ce pedagogie divina se dezvaluie aici! – pe de o parte le raspunde lor ca si cum ar fi vorbit in numele fariseilor si al carturarilor cu care se intalnise putin mai inainte, si dintre care plecase. A iesit de acolo si a venit aici, in lumea acestora care-s dincolo de Israel, dar Il cautau.

Iata, acea femeie pagana Il si recunoaste, ca e Fiul lui David. Deci in graiul lor, al fariseilor si carturarilor le raspunde. Ii prinde si pe ei in acest asezamant. Observati? In aceasta arie, in acest loc dumnezeiesc, cu adevarat, atotcuprinzator. Incat, cum sesizam, si iertati ca ma repet: vorbeste hanaaneeanca, vorbeste El, apoi ucenicii, dar ii pune si pe farisei si carturari, caci vorbele Lui nu erau ale Lui: “Nu sunt trimis decat catre oile pierdute ale casei lui Israel”. Dar El a fost trimis catre toata lumea. Insa ei credeau ca numai pentru ei. Si atunci, din nou, in aceasta confruntare de inimi, de constiinte, cand femeia aude, permanent vie in constiinta ei, atat de vie precum vom vedea, ea vine in fata Mantuitorului, cade in genunchi, se prabuseste si striga: Doamne, ajuta-ma, nu ma lasa! Si cu tot strigatul ei, atat de rascolitor, sfasietor in acelasi timp. Si Iisus, o noua proba, o noua incercare: in linistea lui dumnezeiasca, in seninatatea, serenitatea Lui, ii spune: Femeie, nu se cuvine sa iei painea fiilor si s-o arunci cainilor. Textul grecesc spune, mai precis: cateilor. Cu adevarat, uimirea este la culme. Un asemenea raspuns… nici nu stii la ce sa te astepti.

De unde era acest cuvant care, in gura Mantuitorului, in gura Iubirii supreme, sa raspunda unui suflet atat de chinuit, zdrobit. Cine, Doamne, sunt stapaniii si cine sunt cainii? In lumea aceasta, care e una, Doamne, a Ta. Oricare din lumea aceasta care se va socoti stapan si pe ceilalti sa-i faca drept caini… si din nefericire in istorie de atatea ori a fost asa. Sa nu mai fie! Si raspunsul, iubitilor, iarasi, e atat de uimitor. Totul, intr-o lumina negraita. Atunci, femeia, ingaduiti… Care din femeile de aici, chiar si barbati, la o asemenea provocare, cine ar fi raspuns asa? Nu le judecam. Numai cand spunem: dar ce, Doamne, eu sunt caine sau catea? Or, ce-a raspuns ea? Da, Doamne, adevarat, Doamne, dar si cainii mananca macar din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. Raspunsul e uluitor; e inspirat din partea celui care, El cel dintai, daduse pilda aceasta. El, care, cum va spune sfantul Pavel mai pe urma, “Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce (Filipeni 2, 6-8). Pe cruce in vremea aceea numai robii, sclavii erau executati.

Deci in starea cea din urma. Atunci, cu adevarat, femeia avea in fata ei pe acela care, Fiul lui Dumnezeu, Domn al vietii, luase chipul robului, lasandu-se la puterea stapanilor. Ea, ca sa raspunda: Iata, si cainii mananca macar din firmituri. Doamne, da-mi din firmiturile puterii Tale, daruieste puterea ta acelor stapani, tuturor, numai daca ei vor sti ca acea putere este a robului, a sclavului, nu a celui ce cu puterea lui nu stie ce sa faca.

Si raspunsul acesta… Atunci, s-a revelat, iubitilor, in raspunsul, si aici sa fim iarasi cu luare aminte, nu numai sentimental, ci si adanc, nu numai la virtute si la cunostinta, ci si mai adanc, ca intai e cunostinta de Dumnezeu, spun Parintii, cunostinta adevarului, si care se primeste prin virtute, prin smerenie, credinta si dragoste. Atunci, femeia, cu adevarat a revelat in adanc taina credintei. Credinta, iubitilor, e inceputul virtutilor, maica virtutilor, adancul virtutilor. E calea cunoasterii lui Dumnezeu. Avem ratiune, logica, ne-a dat Dumnezeu si aceasta, sa cunoastem lumea aceasta. Ne-a dat simturile prin care, daca vreti, o pipaim, o porcepem, ne-a dat mintea prin care o patrundem, o judecam, dar mai adanc, adancul adancurilor, al sufletului, e spiritul, inima. Si ochiul inimii e credinta. Zicea sfantul Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu: trei lucruri cere Dumnezeu de la om: credinta de la suflet, adevarul de la limba si infrinarea de la trup – ca sa poti sa ajungi sa-L cunosti pe Dumnezeu, sa comunici cu El, sa te impartasesti de El, din puterea Lui, din darurile Lui.

Si aceasta femeie avea acest dar, al credintei. Suferinta ei pentru copila ei, indelungata suferinta. Iarasi, parca in sensul negativ, adanc al adancurilor suferintei. Una e sa suferi in trup. Cel putin, iti vezi boala, te duci, ti-o tratezi, judeci asupra ei. Dar cand e bolnav in suflet, sa nu mai fii in stare sa-ti cunosti suferinta… “Calea nebunului e dreapta in ochii lui, spune Inteleptul (adica nebunul nu stie ca-i bolnav), iar inteleptul cere sfat”. Acea mama avea tragismul acestei dureri a durerilor. Asa s-a forjat adanc in ea credinta.

Si, poate, s-o talcuim putin, timp de un minut. Cum dumnezeiescul Maxim Marturisitorul, a carui zi, iata, de curand am cinstit-o, ce spune el despre credinta: Credinta, daca e cunostinta ce nu se poate dovedi (Evrei 11, 1), atunci credinta e o legatura mai presus de fire; de firea noasra. Adica firea mintii si a trupului cu puterile daruite. Trupul cu cele cinci simturi, mintea cu judecata, cu logica ei. Atunci, credinta e mai presus. Cum zice un filosof astazi: ea decoleaza mai sus de ratiune. Adica in universul infinit. Nu nesocotim ratiunea, Doamne pazeste! E dumnezeiasca. Dar ratiunea merge pana la un loc; ea judeca cele vazute si, cum o spunem mereu: uneltele de masura ale ratiunii sunt cele marginite in timp si spatiu; cele zidite, cele care tin de ce a creat Dumnezeu in timp si spatiu, in inceput; nu din vesnicie. Care e deosebirea adanca intre Cel nezidit, Cel vesnic, Dumnezeu, si noi cei ziditi, marginiti, vremelnici? E pentru stiinta oricui. Or, asa zice Sf Maxim: credinta e legatura mai presus de fire. Cand zice fire, sa nu uitam: sunt doua firi – firea lui Dumnezeu, care e nesfarsita, fiinta nemarginita, vesnica, si firea noastra zidita. Deci credinta mai presus de firea noastra, dincolo de ceea ce este marginit. Credinta te inalta intr-un univers mai presus de firea noastra, te uneste cu firea dumnezeiasca. De aceea zice un om credincios: Dumnezeu a dat omului credinta ca El sa locuiasca in noi. Sa simtim prezenta Lui in noi. Cu ochiul acesta, vederea aceasta, simtirea aceasta a inimii. Sa-L simtim pe El in noi. Deci iata ce e credinta.

Atunci, cand din acest dar al lui Dumnezeu, eu cred in El, si la ce masura sa ajung sa cred… Se ridica in noi, te inalta credinta… Si urmarim aceasta suita pe care sf Maxim a trait-o. Si atunci ajunge omul, prin credinta, la cunoasterea lui Dumnezeu si, prin lucrarea virtutilor, cand a ajuns sa se izbaveasca de patimi, sa rabde incercarile, sa inteleaga ratiunile virtutilor si chipurile lucrarilor (cand incep lucrarile sa capete lumina aceasta a virtutilor, a darurilor dumnezeiesti, se vede pe fata omului, imediat, ca adancul cerului in ochii unui copilas, in curatie), cand ajungi la dezradacinarea afectiunii sufletului fata de trup. Dezlegarea simturilor de legatura numai cu lucrurile sensibile. Si, scurt vorbind, sa scoti mintea din cele create – din firea aceasta menita stricaciunii si mortii – si sa-ti unesti firea, prin credinta (ca la Sfanta Impartasanie, sa ti-o impartasesti: Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste!). Cand te-ai dezlegat de toate acestea, atunci ce se petrece? Zice sf Maxim: credinta muta legea firii tale intocmai ca pe un munte nemiscat. Muta legea firii. La ce se refera? Legea firii trupesti, care e legata numai de cele trupesti. Cand Mantuitorul a cautat in smochinul neroditor rod, n-a gasit si l-a blestemat: “In veac sa nu se mai faca rod in tine”. Si a doua zi dimineata, cand au trecut pe langa el, ucenicii Ii spun: “Smochinul pe care L-ai judecat aseara s-a uscat”. Si ce-a raspuns Mantuitorul? Aveti credinta lui Dumnezeu! (Marcu 11, 22) Asa e in original: lui Dumnezeu, nu in Dumnezeu, ca si cum ar pleca de la mine. “Caci adevar zic voua: de veti zice muntelui acestuia: Ridica-te si te arunca in mare, nimic nu-i va fi cu neputinta celui care crede”. Auziti. Dar ce fel de credinta? Credinta lui Dumnezeu. Adica legea firii tale s-a mutat.

Credinta a mutat legea firii tale din stricacios in nestricacios. Din puterea lumii acesteia. Un medic, un binefacator fac ce pot. Acolo intervine, atunci, legea firii lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, si, cum zice sf Maxim, credinta muta legea firii in legea lui Dumnezeu, Ziditorul, Atotputernicul. Dar cind te-ai dezlegat de orice te slabanogeste si te indoieste. Numai cand am citit adancimile acestea mi-am dat seama: omul acesta, sf Maxim a trait aceasta: dezradacinarea afectiunii sufletului fata de trup. Incercarea, necazurile, suferinta… El pentru credinta lui stiti unde a ajuns. Si imparatul era impotriva. El n-a clintit. Si ca sa nu mai vorbeasca si sa nu mai scrie, i s-a spus: daca tu ramai in acest crez care spui ca e adevarul, vei suferi urmatoarea pedeapsa: ti se va smulge limba si ti se va taia mana dreapta. Sf. Grigorie Teologul, pe care el il stia probabil pe din afara, spunea ca Dumnezeu cere adevarul de la limba, credinta de la suflet si infranarea de la trup. A fost sa aleaga daca sa taca, sa nu mai dea marturia adevarului sau sa i se ingaduie si sa suporte aceasta marturie. Si i s-a taiat mana dreapta, i s-a scos limba, ca sa nu mai vorbeasca. Dar credinta in el, din adancul ei a ramas in lumina divina.

Intelegem atunci ce inseamna taina credintei care muta muntii. Muta legea firii noastre stricacioase, creata si ne impartaseste din lumina divina. Si atunci tu crezi si marturisesti, cu toata fiinta ta, asa cum a marturisit femeia hanaaneeanca. Cand ea a dat acel raspuns, in loc sa se manie, sa socoteasca ca a fost batjocorita, dispretuita: Doamne, dar si cainii mananca macar o faramitura de la masa stapanilor. Da-mi o faramitura, Doamne, Tu, Stapane! Si Iisus i-a spus: O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie precum vedeti. Si s-a tamaduit fiica ei in clipa aceea. Dar ce incercare, ce proba, ce marturisire, ce punere la incercare din partea Mantuitorului. Si le spune, si ei si ucenicilor. Ia marturie si a fariseilor. Si, ca sa le puna in lumina ucenicilor, dupa ce avusese disputa cu fariseii si carturarii: iata, in aceste locuri, dincolo de hotarele unde am fost, iata ce lume veti intalni. Pentru ca ii pregatea pentru toate neamurile de sub cer. Iata ce lume veti intalni, ca aceasta femeie, cu marturia aceasta sfanta. De oriunde de pe fata pamantului, de unde scanteiaza si o scanteie care aprinde universul luminos al adevarului. Si nu stii pe cine intalnesti.

Zilele acestea a venit un crestin sa ma roage: “Parinte, am primit o sarcina (el e tamplar): sa fac catapeteasma unei biserici”. Noi am primit o biserica la Roma, unde slujeste un preot ortodox – parintele Iuvenalie. La Trei fantani, locul unde a primit martiriul sf. Pavel, capul lui a sarit de trei ori. El, care a spus ce inseamna credinta. Si a fost data biserica aceea sa slujeasca un preot ortodox roman. Deci Biserica romano-catolica intr-o comuniune cu noi, romanii. Si tamplarul acesta a primit sarcina sa faca o catapeteasma, pentru ca, stiti, romano-catolicii nu au altarul ca noi. “Ma cutremur pentru sarcina pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Te rog, binecuvinteaza-ma si roaga-te, parinte pentru mine”. Si eu m-am cutremurat si m-am minunat, si mi-am adus aminte cum iconarii nostri intai posteau si se rugau. Si, ca orice lucru bun, trebuie sa-l incepi cu Dumnezeu. Orice lucru pe care-l fac sa-l primesc cu binecuvantare, cu rugaciune si cu post, cu infranare de la orice patimire trupeasca. Orice lucru pe care-l faci sa-l faci cu ochii credintei. Sa incercam astazi, la ochii credintei canaaneencei, la ochii credintei acestui smerit tamplar (un om tare cuvios si smerit), oriunde ne-am afla, asa sa incepem a lucra, cu ochii credintei, adica sa-L ai pe Mantuitorul in fata. Sa zici: Doamne, ajuta-ma! Sa incercam sa credem. Atunci, ca un raspuns din partea Mantuitorului: mare e credinta ta, fie tie precum voiesti. Implineasca-se lucrul tau! Oriunde: in fabrica, in uzine, in birou, in cabinet medical, la scoala. Totul sa-l faci cu ochiul credintei. Noi asa credem ca se mantuie lumea.

O, Doamne, in clipa aceasta noi rostim, ca si canaaneeanca: Doamne, ajuta-ma! Si fa-ne, Doamne, sa auzim cuvantul Tau! Omule, de oriunde, fa asa. Si, “mare este credinta ta”. Daca ai suferinte, boli, necazuri… fie tie precum voiesti, zice Domnul. Amin

Parintele Constantin Galeriu

Acatistul Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat (8 şi 17 februarie) Acest Acatist ajută mult la diferitele necazuri şi mai ales ajută foarte mult pentru reuşiri la învăţătură şi la examene.






Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Condacul 1
Apărătorii cei nebiruiţi ai Efaitelor, frumuseţea mucenicilor şi a nevoitorilor însufleţită podoabă Tiron şi Stratilat Teodorii. Veniţi cu laude şi cu cântări să-i încoronăm căci lupte şi biruinţa muceniciei au răbdat pentru Hristos, căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm:
Bucuraţi-vă mucenicii Domnului.

Icosul 1
Îngerii s-au trimis din cer cu coroană nevestejită să încoroneze creştetul tău cel nebiruit, frumuseţea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioşilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, Tiroane voievodul mucenicilor,
Bucură-te, lauda şi podoaba Efaitelor,
Bucură-te, apărătorule al credincioşilor,
Bucură-te, surpătorule al păgânătăţilor,
Bucură-te, al mucenicilor podoabă şi bucurie,
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos înfrumuseţare,
Bucură-te, că reverşi minuni cu îndestulare,
Bucură-te, că de bucurie pe toţi i-ai umplut,
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat,
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ţi-ai vărsat,
Bucură-te, mare mucenice Teodore.

Condacul 2
Putere de sus ai luat prin chinurile tale cinstite nouă, nevoitorule al Domnului şi prin vărsarea sângelui tău, ai mărturisit cu fapta iubirea Domnului tău, pentru care Stratilate ţi-ai dat sufletul tău, strigând: Aliluia

Icosul 2
Putere vitejească luând de la Împăratul Slavei,ai ruşinat mândria lui Lichie, prin luptele tale cele muceniceşti şi pentru dragostea lui Hristos cu bucurie te-ai jertfit, pentru care credincioşii strigă ţie:
Bucură-te, Stratilate nebiruite,
Bucură-te, crin şi floare din Efaita.
Bucură-te, că ai biruit tabăra vrăjmaşilor.
Bucură-te, că prin chinuri ai câştigat cereasca Împărăţie.
Bucură-te, şi noi strigăm ţie!
Bucură-te, că armă ai avut crucea Domnului.
Bucură-te, că cu puterea ei pe tirani ai surpat.
Bucură-te, că şi pe idoli ai batjocorit.
Bucură-te, că pe idolii lui Lichinie, la săraci i-ai împărţit.
Bucură-te, că prin aceasta Hristos s-a proslăvit
Bucură-te, că prin răbdare, cununi ai câştigat.
Bucură-te, că spre cele cereşti pe toţi ne-ai îndemnat
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 3
Luminându-ţi ochiul minţii, către cer ai privit şi de frumuseţea celor nepieritoare dorind, nimic n-ai iubit din cele trecătoare; ci şi trupul tău Tiroane l-ai dat muncilor celor de multe feluri pentru care ai primit coroană nevestejită şi gherdanul biruinţei, pentru care cântăm Domnului: Aliluia !

Icosul 3
Lumina de sus strălucind sufletul tău cel mucenicesc, dar de bogăţie te-ai dat credincioşilor Tiroane că înfierbântându-te cu râvna bunei credinţe, ai scăpat pe credincioşi de spurcăciunile cele idoleşti pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, ajutorul cel grabnic.
Bucură-te, strălucirea bunei credinţe.
Bucură-te, ocrotitorul ortodocşilor.
Bucură-te, înfrânătorul păgânătăţii.
Bucură-te, că prin colivă pe credincioşi ai scăpat,
Bucură-te, lauda şi bucuria episcopului Ioan
Bucură-te, că el cântare vrednică ţi-a dat
Bucură-te, biruitorule al tiranilor împăraţi
Bucură-te, că şi pe Maximian ai ruşinat
Bucură-te, al Bisericii înfrumuseţare,
Bucură-te, că reverşi raze strălucitoare
Bucură-te, că prin jertfă cu Hristos te-ai unit.
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a proslăvit.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 4
Puterea credinţei înfierbântând sufletul tău, spre mărturisirea lui Hristos, pentru care cu dragoste ţi-ai dat trupul muncilor celor înfricoşate, sfinţite Stratilate; iar noi văzând răbdarea ta cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul 4
Putere luând asupra păgânătăţii, pe idoli ai surpat cu mărturisirea lui Hristos, căruia sufletul ţi-ai dat cu mulţumire şi te-ai făcut apărător credincioşilor, mucenice Stratilate, pentru care cu dragoste strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că prin suferinţă cununa muceniciei ai luat
Bucură-te, că într-aceasta ai avut pe Hristos întărire
Bucură-te, că cu puterea Lui, pe idoli ai surpat.
Bucură-te, strălucirea Iracliei şi a Efaitei.
Bucură-te, că şapte zile nemâncat ai petrecut.
Bucură-te, că şi alte chinuri cu răbdare ai suferit
Bucură-te, că toţi care te-au văzut, pe Hristos au proslăvit.
Bucură-te, că prin bărbăţia ta puterea credinţei a înflorit.
Bucură-te, că mulţi bolnavi ai vindecat.
Bucură-te, că lui Hristos bună mireasmă te-ai adus.
Bucură-te, că Efata ţie a cântat.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 5
Stea purtătoare de lumină te-ai arătat credincioşilor din toată lumea, lauda mucenicilor Teodore Stratilate, că ai scăpat pe mulţi de înşelăciunea idolească şi pe Hristos ai mărturisit şi ai luat cunună nevestejită din mâna Domnului tău, strigând: Aliluia

Icosul 5
Strălucind prin biruinţa mărturisirii, sufletul tău nevinovat l-ai adus lui Hristos, Carele a primit nevoinţele tale cele muceniceşti, arătându-te apărător fierbinte credincioşilor din toată lumea, pentru care strigăm ţie:
Bucură-te, Stratilate nebiruite.
Bucură-te mărturisitorule al credinţei.
Bucură-te, diamantul răbdării.
Bucură-te, crinul înfrânării.
Bucură-te, balsamul vindecării.
Bucură-te, cedrul curăţiei.
Bucură-te, ajutătorul săracilor.
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor.
Bucură-te, că eşti tuturor folositor.
Bucură-te, că din orice nevoi izbăveşti.
Bucură-te, că sănătoşi ne păzeşti.
Bucură-te, că şi locaşul tău îl proslăveşti.
Bucură-te, mare mucenice Teodore.

Condacul 6
Mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat, ai străpuns cu suliţa răbdării tale pe Faraon cel gândit şi închinăciunile Elinilor le-ai surpat, ruşinând în privelişte pe Maximian, pentru care strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul 6
Mărturisitor fierbinte te-ai arătat mucenice Teodore Tiroane, că fiind dus înaintea tiranului Maximian, nu te-ai ruşinat a mărturisi pe Hristos ci ai ruşinat închinăciunile cele idoleşti, pentru care strigăm ţie:
Bucură-te, că în oastea tironilor ai fost.
Bucură-te, că pe Maximian ai ruşinat.
Bucură-te, că pe idolii lui ai surpat.
Bucură-te, că aceasta singur ai mărturisit.
Bucură-te, că prin spânzurare singur ai mărturisit.
Bucură-te, că prin focul cuptorului ai trecut.
Bucură-te, că Mitropolia Amasiei te măreşte
Bucură-te, că Humialon oraşul tău te prosloveşte
Bucură-te, că creştinii serbează acum al tău nume
Bucură-te, că-n nevoi şi-n izbânzi, strigăm, ţie.
Bucură-te, făcător de minuni alese.
Bucură-te, că prin ele Dumnezeu se proslăveşte.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 7
Vrând tu mare mucenice Stratilate a-ţi mântui sufletul, pe care l-ai împodobit cu tot felul de fapte bune, cu rugăciuni şi cu milostenii, te-ai gătit spre lupte muceniceşti pe care le-ai primit cu bucurie cântând Domnului: Aliluia!

Icosul 7
Străină minune a fost toată Efaita şi Iraclia s-a mirat de vitejiile tale, cum toate defăimând şi pe împăraţi mustrând, cu îndrăzneală ai alergat la lupte pentru dragostea Domnului tău, pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, minunea Efaitelor.
Bucură-te, înfrumuseţarea Iracliei.
Bucură-te, podoaba mucenicilor.
Bucură-te, mustrătorul tiranilor.
Bucură-te, jertfă însufleţită.
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai primit.
Bucură-te, că sfaturilor lui Lichinie nu te-ai plecat.
Bucură-te, că sufletul tău Domnului l-ai dat.
Bucură-te, că El cu bucurie l-a primit.
Bucură-te, că cetele mucenicilor primindu-te au dănţuit
Bucură-te, că şi noi bun apărător te-am dobândit.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 8
Toată ceata îngerilor, cu mucenicii şi cu stăpânul lor, întru cântări au întâmpinat sufletul tău, mare mucenice Teodore Tiroane, încoronând creştetul tău cel nebiruit cu gherdanul mucenicilor şi toţi au cântat cu bucurie: Aliluia

Icosul 8
Toată făptura s-a alăturat lângă lauda care ţi-a făcut-o Hristos Mirele tău, îngerii priveau aşteptând venirea ta, mucenicii cântau biruinţa ta, iar pământul s-a sfinţit prin stropirea sângelui tău, iar noi robii tăi aducem laudă muceniciei tale, cântând acestea:
Bucură-te, că ele au încoronat creştetul tău.
Bucură-te, că cerurile au serbat intrarea ta.
Bucură-te, că cunună nevestejită ai primit.
Bucură-te, că pentru credincioşi rugăciune ai făcut
Bucură-te, că Hristos cererile tale le-a plinit.
Bucură-te, că El prin tine s-a proslăvit.
Bucură-te, că Biserica apărător te-a câştigat.
Bucură-te, al Locaşului tău grabnic apărător.
Bucură-te, că de ispite, de furturi şi de judecăţi eşti risipitor
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 9
Privind la frumuseţea cerului, ţi-ai luminat privirile minţii, cunoscând pe Ziditorul cerului şi al pământului, Făcător al totului, cu bucurie L-ai lăudat mucenice Teodore Stratilate şi cântare ai cântat Domnului: Aliluia!

Icosul 9
Ritorii cei mult vorbitori au amuţit ca nişte peşti fără de glas, cum tu un tânăr ostaş ai defăimat frumuseţile lumii, mergând cu bucurie spre chinuri, unde ai arătat lupte biruitoare, de care mirându-se, cântâm ţie acestea:
Bucură-te, ritore între mucenici.
Bucură-te, trâmbiţă propovăduitoare.
Bucură-te,luptător nebiruit.
Bucură-te, răbdătorule de patimi.
Bucură-te, gherdane al răbdării.
Bucură-te, că cu bărbăţie ai mărturisit.
Bucură-te, că credinţă nevinovată ai păzit.
Bucură-te, că la aceasta şi pe noi ne-ai sfătuit
Bucură-te, că cu îngerii te-ai unit.
Bucură-te, că cu ucenicii locuieşti.
Bucură-te, că prin chinurile tale pe toţi îi veseleşti.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 10
Vrând să-ţi mântuieşti sufletul şi să câştigi viaţă nemuritoare, te-ai păzit nevinovat de tot păcatul şi cu virtutea sufletului ai dorit pe Dumnezeu, Carele este marginea doririlor, pentru care şi ultima picătura de sânge cu mulţumită ţi-ai dat cântându-I: Aliluia!

Icosul 10
Vrând noi nevrednicii a-ţi lăuda mucenicia şi nevoinţele tale Sfinte mare mucenice Teodore Tiroane prin rugăciunile tale cerem ajutorul cel dumnezeiesc, cântându-ţi cu dragoste acestea:
Bucură-te, că sufletul tău curat, tot pământul a sfinţit.
Bucură-te, că întru suirea ta spre cer, toţi diavolii s-au îngrozit.
Bucură-te, că şi văduva ajutorul tău a primit.
Bucură-te, apărătorule de cetate.
Bucură-te, ajutătorule al sufletelor curate.
Bucură-te, al păcătoşilor lesne iertătorule.
Bucură-te, al tuturor împlinitor de cereri.
Bucură-te, al ierarhilor bun sfătuitorule.
Bucură-te, al preoţilor cucernici ,de mari daruri dătătorule.
Bucură-te, al monahilor, bun ajutătorule.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 11
Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, întru ospăţul cel duhovnicesc a adăpat sufletul tău din pomul vieţii unde ai auzit glasul puterilor cereşti şi dansurile mucenicilor şi de bucuria aceea îmbălsămat fiind ai cântat împreună cu ei Domnului: Aliluia!

Icosul 11
Împăratul Maximian cu toţi muncitorii lui, n-a putut birui sufletul cel de diamant mucenice Teodore Stratilate, nici nu te-a putut despărţi de doritul tău Hristos, căruia te închinai cu dragoste. Pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, bine cinstitorule al sfintei Cruci.
Bucură-te, purtătorule al patimilor lui Hristos.
Bucură-te, râvnitorule al Împărăţiei cerurilor.
Bucură-te, bine primitule în locaşurile Ei.
Bucură-te, diamantul şi steaua credinţei.
Bucură-te, fulgerul rugăciunilor sfinte.
Bucură-te, primitorule al rugăciunilor noastre.
Bucură-te, veşmântul darurilor care ne acoperi slăbiciunile noastre.
Bucură-te, împlinitorul cererilor noastre.
Bucură-te, al Locaşului tău înfrumuseţare.
Bucură-te, al robilor casei tale, cucernică şi sfântă mângâiere.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!


Condacul 12
Haruri muceniceşti împarţi tuturor credincioşilor, Sfinte Mare Mucenice Teodore Tiroane, preoţilor eşti podoabă şi lumină, celor ce cu dragoste serbează prăznuirea ta şi te cheamă cu credinţă, le împlineşti cererile; mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătoşii, dăruieşte-mi să cânt cu bucurie Domnului: Aliluia!

Icosul 12
Vrând Sfinte Mare Mucenice Teodore a părăsi latura pământului, ai ajuns la desăvârşita dorire, unde priveşti frumuseţea Împăratului ceresc, te-ai arătat biruitor încoronat prin sângele tău şi n-ai încetat a ajuta cu rugăciunile şi minunile tale pentru aceasta primeşte prinos de mulţumită acestea:
Bucură-te, steaua harului ceresc.
Bucură-te, podoaba cinului preoţesc.
Bucură-te, al mucenicilor podoabă şi lumină,
Bucură-te, lauda celor ce-ţi cânta ţie.
Bucură-te, împreună vorbitorule cu mucenicii.
Bucură-te, că şi rugăciunile noastre le primeşti.
Bucură-te dătătorule de sfaturi dumnezeieşti.
Bucură-te, mărgăritar cu care luminezi sufletele.
Bucură-te, diamant carele tai neputinţele.
Bucură-te, al sufletului meu mântuire.
Bucură-te, al locaşului tău apărătorule.
Bucură-te, al ostenelilor noastre binecuvântătorule.
Bucură-te, mare mucenice Teodore!

Condacul 13
De trei ori fericiţilor, podoaba Ortodoxiei şi lauda Efaitelor, mucenicii Domnului: Teodore Tiroane slăvite şi Stratilate nebiruite, rugaţi-vă Domnului pentru mântuirea noastră, că izbăvindu-ne din nevoi, să cântăm Domnului: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi
Icosul I
Îngerii s-au trimis din cer cu coroană nevestejită să încoroneze creştetul tău cel nebiruit, frumuseţea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioşilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, Tiroane voievodul mucenicilor,
Bucură-te, lauda şi podoaba Efaitelor,
Bucură-te, apărătorule al credincioşilor,
Bucură-te, surpătorule al păgânătăţilor,
Bucură-te, al mucenicilor podoabă şi bucurie,
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos înfrumuseţare,
Bucură-te, că reverşi minuni cu îndestulare,
Bucură-te, că de bucurie pe toţi i-ai umplut,
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat,
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ţi-ai vărsat,
Bucură-te, mare mucenice Teodore.

Condacul 1
Apărătorii cei nebiruiţi ai Efaitelor, frumuseţea mucenicilor şi a nevoitorilor însufleţită podoabă Tiron şi Stratilat Teodorii. Veniţi cu laude şi cu cântări să-i încoronăm căci lupte şi biruinţa muceniciei au răbdat pentru Hristos, căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm:
Bucuraţi-vă mucenicii Domnului.

vineri, februarie 15, 2013

Băsescu, după întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea

Video http://www.b1.ro/video/basescu-dupa-intalnirea-cu-papa-benedict-al-xvi-lea-28813.html

Duhovnicul mare si duhovnicul mic

 Duhovnicul este cel care ne spovedeste si ne indruma intru Hristos, pe calea mantuirii. Avem nevoie de preotul duhovnic, caci el a fost ales de Dumnezeu spre a "invata toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28, 19). La randul lor, fiii duhovnicesti sunt datori sa aiba grija de parintele lor duhovnic, ascultandu-l intru toate si pomenindu-l cat mai des in rugaciunile lor; cand era in inchisoare, Sfantul Apostol Pavel nadajduia in rugaciunile fiilor lui duhovnicesti, zicand: "Nadajduiesc ca, prin rugaciunile voastre, voi fi daruit voua" (Filimon 1, 22).
Desi fiecare parohie are preotul ei slujitor, usor de gasit, multi crestini se afla in cautarea unui duhovnic. Nu este rau ca fiecare crestin sa-si caute duhovnicul care ii place, atat timp cat cautarea lui nu este una vicleana, urmarind un preot cat mai ingaduitor cu pacatele, grabit ori neatent.
Duhovnicul "mare" si duhovnicul "mic"
Tot mai des aud vorbindu-se despre un parinte sau un altul ca este "preot cu har" sau "mare duhovnic". In primul rand, nu trebuie trecut cu vederea faptul ca toti preotii au har sfintitor; pacatele personale ale preotului nu fac nelucrator harul primit de acesta, in Taina Hirotoniei; numai caderea din dreapta credinta poate face nelucrator harul preotului. In al doilea rand, a spune ca un duhovnic este "mare" implica existenta altor duhovnici "mici", lucru care este riscant, foarte usor putand cadea in judecata si osandirea aproapelui.
Unul dintre marile pacate ale celor "cu carte" este acela ca, fiind atenti la cei din jurul lor si cunoscand relativ bine comportamentul uman, judeca prea usor pe oricine, pierzand din vedere faptul ca, oricat s-ar asemana intre ei, oamenii sunt foarte diferiti. Astfel, ceea ce noua ne place, nu trebuie sa placa tuturor, iar ceea ce noua ni se pare de calitate, nu trebuie sa para la fel tuturor; fiecare dintre noi are alte nevoi, alta sensibilitate, altfel ajungandu-se la inima fiecaruia.
Daca un preot este numit "mare duhovnic" de cativa oameni, aceasta nu inseamna ca acela iti va fi si tie "mare duhovnic". Este posibil ca, duhovnicul care ma zideste pe mine, sa nu te poate zidi pe tine, iar cel care sa iti fie de folos, sa nu ma multumeasca pe mine. Deoarece natura omeneasca nu poate fi uniformizata, cunoasterea unui om nu trebuie sa aiba loc prin intermediul altuia, ci "fata catre fata", prin intalnire si comunicare directa.
Asa-zisa "dimensiune" a duhovnicului (mare, mic) se masoara prin calitatea celor care se spovedesc la el, iar nu prin cantitatea nevointelor lui. Un duhovnic "mare" este acel preot dreptcredincios langa care ajungi sa iti vezi pacatele si care cauta sa te aduca tot mai aproape de Dumnezeu, iar un duhovnic "mic" este acel preot care nu arata dragoste si durere pentru caderile fiilor lui duhovnicesti.
Masura parintelui duhovnic este vazuta cumva prin virtutile sau pacatele fiilor lui duhovnicesti. Acest lucru este amintit de parintele Teofil Paraian, cand spune: "Un duhovnic, de exemplu, poate sa fie mare, pentru cei care il asculta, poate sa fie mic, pentru cei care nu-l asculta, si de nimic, pentru cei care nu-l iau in considerare. Sa stiti ca duhovnicii sunt ca doctorii: fiecare are opinia sa, pana la urma."
Nici un duhovnic nu poate intoarce la Hristos pe toata lumea; nici macar sfintii nu au fost intelesi, ascultati si iubiti de toti cei din jurul lor. Daca cei care se spovedesc arata lenevire si indiferenta, de s-ar spovedi chiar la duhovnici sfinti, tot nu vor invia in inima lor. In aceasta privinta, Cuviosul Nicon de la Optina, spune: "Parintele duhovnic este ca un stalp care arata calea, dar pe cale trebuie sa mergi de unul singur. Daca duhovnicul va arata, iar ucenicul sau nu se va misca, atunci el nu va ajunge nicaieri, ci asa va putrezi langa acel stalp (de lumina)."
Preotul duhovnic nu are numai datoria de a asculta si de a dezlega pacatele fiilor lui duhovnicesti (iertarea este acordata de Dumnezeu, pentru pocainta celor care se spovedesc), ci si pe aceea de a-i invata pe cei veniti la el voia lui Dumnezeu, spre tamaduire sufleteasca. Vindecarea fiilor duhovnicesti este cel mai greu aspect al relatiei "parinte duhovnic - fiu duhovnicesc", ea fiind conditionata mai ales de dispozitia sufleteasca a celui care se spovedeste, el trebuind a o face cu pocainta si cu smerenie.
O cale de a primi cuvinte mantuitoare de la cei de langa noi este aceea de a ne crede pe noi insine mai nestiutori si mai pacatosi decat ei, precum ne indeamna parintele Dionisie Ignat, zicand: "De ce ne indeamna Sfintii Parinti ca sa-i socotim sfinti pe cei din jurul nostru? Ca sa devenim si noi sfinti; ca, daca pe dansii ii socotesti sfinti, tu te-ai smerit cu asta; si, daca te-ai smerit, te-ai facut sfant."
Daca il vom considera pe preot "sfintit de Dumnezeu", vom primi prin el cuvinte de la Cel care l-a sfintit pe el. Astfel, multi duhovnici marturisesc faptul ca au dat sfaturi pe care nu le-au inteles ori la care nu s-au gandit pana atunci. Pentru credinta, smerenia, pocainta si ascultarea fiilor duhovnicesti, Dumnezeu da preotului cuvinte mantuitoare.
Acela care nu are inca un parinte duhovnic, sa il caute, rugandu-se astfel: "Doamne, Tu, care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu, care Te-ai pogorat pe pamant tocmai spre a invia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cat este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facand voia Ta in a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma invrednicesc si eu, pacatosul, de Imparatia Ta" (Sfantul Simeon Noul Teolog).
Teodor Danalache