http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro
aaa

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

duminică, decembrie 22, 2013

Hristos se naşte măriţi-L! Hristos din ceruri întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!” –“Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5) - Luminatul Praznicul Nasterii Domnului Iisus Hristos

Imnologia ortodoxă a sărbătorii Naşterii Domnului vesteşte triumfător, dar şi descrie teologic marea taină a întrupării dumnezeieşti. Păcatul protopărinţilor a avut ca urmare supunerea neamului omenesc de către trei duşmani nemiloşii Astfel, înainte de venirea lui Hristos, diavolul stăpânea firea noastră, împreună cu păcatul şi moartea. „Diavolul a înşelat, păcatul a ucis, şi moartea a înmormântat”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru izbăvirea omului de tirania acestei triade ucigătoare de suflet, Dumnezeu a hotărât întruparea Fiului Său. Aşadar, de aceea se bucura lumea, de aceea prăznuieşte Biserica, „pentru că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său, ca să mântuiască lumea. (I Ioan 4, 14).
Omilia Sfântului Ioan Gură de Aur la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a fost rostită în Antiohia cu prilejul praznicului, cu puţin înainte de ultimul deceniu al secolului al IV-lea. Subiectul ei este Taina întrupării Logosului lui Dumnezeu, şi tâlcuirea măreţului plan al iconomiei dumnezeieşti. Sfântul Ioan, comparând evenimentele din Vechiul şi Noul Testament, subliniază înainte-vestirea întrupării Domnului, pe care evreii, chiar dacă o cunoşteau, n-au primit-o. Astfel, atât aceştia, şi prin extensie, toţi cei care de-a lungul veacurilor s-au arătat necredincioşi şi îndoielnici, sunt mustraţi pentru nerecunoştinţa faţă de Binefăcătorul lor. Cuvântul Sfântului Ioan Gură deAur, cu stilul sărbătoresc entuziast, cu fundamentul aghiografic sistematic, cu bogăţia argumentelor şi cu claritatea teologică, atrage, convinge, creează însufleţire, cucereşte.
Prin urmare, alături de Sfântul Părinte şi de „cuvintele lui de aur” să purcedem în Duh până la peştera sfântă din Betleem, şi să ne închinăm cu recunoştinţă Pruncului Dumnezeiesc înfăşat, Mântuitorului şi Izbăvitorului nostru.
Hristos Se naşte
Taină străină şi preaslăvită am în faţă, glasurile păstorilor ajung în urechile mele! Ei nu slujesc astăzi cu înflăcărare vreun scop întâmplător, ci buzele lor cântă imnul ceresc.
Îngerii cântă, arhanghelii laudă, heruvimii înalţă glasuri şi serafimii preamăresc. Toţi sărbătoresc, văzându-L pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri.
Astăzi Betleemul se aseamănă cerului: în loc de stele, i-a primit pe îngeri, în loc de soare, L-a primit pe Soarele dreptăţii. Şi nu căuta să afli cum, pentru că acolo unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Aşadar, Acela a voit şi a făcut, a coborât pe pământ şi l-a mântuit pe om. Toate au conlucrat împreună cu El pentru acest scop.
Astăzi Se naşte Cel Care există veşnic, şi Se face ceea ce nu a fost niciodată, este Dumnezeu şi Se face om. Devine om şi rămâne Dumnezeu. Când S-a născut, iudeii n-au primit naşterea Lui minunată: pe de o parte fariseii răstălmăceau cărţile sfinte, iar pe de altă parte cărturarii învăţau alte lucruri în locul acelora. Irod, şi mai mult, a cerut să afle Pruncul nou născut, nu pentru ca să-L cinstească, ci ca să-L omoare.
Oh, aşadar toţi aceştia astăzi îşi freacă ochii; văzându-L pe împăratul cerului cu trup omenesc pe pământ, născut dintr-o Maică Fecioară. Şi au venit împăraţii să se închine împăratului ceresc al slavei. Au ajuns soldaţii, ca să-L slujească pe Arhistrategul puterilor cereşti. S-au apropiat femeile să I se închinne Celui care le-a preschimbat tristeţea femeiască în bucurie. Au venit fecioarele să se închine Celui care le-a creat sânii şi laptele, şi acum este alăptat de Maica Fecioară. Au venit pruncii să I Se închine Celui care S-a făcut prunc, ca să aducă cântare de slavă “din gura pruncilor”(Psalmul 8, 3). Au venit copiii să se închine Aceluia, ei pe care mânia lui Irod i-a arătat primii martiri. Au venit păstorii să se închine Bunului Păstor, Care şi-a jertfit viaţa de dragul oilor. Au venit preoţii să se închine Celui Care S-a făcut arhiereu, precum Melchisedec (Evrei 5, 10). Au venit robii să se închine Celui Care a luat înfăţişare de rob, ca să schimbe robia noastră în libertate. Au venit pescarii să se închine Celui Care i-a preschimbat în “pescari de oameni” (Matei 4, 19). Au venit vameşii să se închine Celui Care din vameşi i-a arătat evanghelişti. Au venit desfrânatele să se închine Celui care şi-a lăsat picioarele lacrimilor unei desfrânate. Într-un cuvânt, toţi păcătoşii au venit să-L vadă pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică pe umerii Săi păcatele lumii: magii să I se închine, păstorii să-L preamărească, vameşii să-L propovăduiască, desfrânatele ca să-I ofere miruri, samariteanca pentru ca să nu înseteze, cananeianca pentru ca să primească binefaceri.
Deci, de vreme ce toţi tresaltă de bucurie, vreau s-o fac şi eu, Voiesc să dănţuiesc, să prăznuiesc, dar fără alăute, fără harpe, fără torţe aprinse în mâinile mele. Prăznuiesc, ţinând în loc de acestea scutecele lui Hristos. Acestea sunt nădejdea, viaţa, mântuirea, alăuta, harfa mea. De aceea le port cu mine, ca să primesc putere din puterea lor, ca să strig împreună cu îngerii: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” şi cu păstorii “Şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Şi ştiţi de ce? Pentru că Cel Care S-a născut din Tatăl, în chip negrăit mai înainte de veacuri, Se naşte astăzi din Fecioară, mai presus de fire. În ce chip, o ştie Harul Sfântului Duh!
Noi putem să spunem doar aceasta: aşa cum este adevărată naşterea Lui cerească, nemincinoasă, aşa este şi naşterea Sa pământească. Adevărul este că S-a născut Dumnezeu din Dumnezeu, şi om din Fecioară. În ceruri este singurul născut din Tatăl, Fiul Unul-Născut. Şi pe pământ este singurul care S-a născut din Fecioară, Fiul Unul-Născut.
Şi aşa cum în cazul naşterii Lui cereşti, este lipsit de evlavie să ne gândim la Maică la fel şi în cazul naşterii Lui pământeşti, este blasfemie să presupunem un tată. Dumnezeu L-a născut într-un chip dumnezeiesc, Fecioara L-a născut într-un chip mai presus de fire. Astfel, nici naşterea Sa cerească nu poate fi explicată, nici întruparea Sa nu poate fi tâlcuită.
Faptul că Fecioara L-a născut astăzi îl cunosc, că Dumnezeu L-a născut mai înainte de veacuri, cred. Şi am învăţat să cinstesc în tăcere naşterea Lui, fără căutări iubitoare de lucruri neobişnuite, şi discuţii deşarte. Pentru că în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, nimeni nu trebuie să se oprească asupra mersului firesc al lucrurilor, ci să creadă în puterea Celui care le rânduieşte pe toate. Ce lucru mai firesc este să nască o femeie căsătorită? Dar şi ce lucru mai neobişnuit este să nască copil o fecioară, fără de bărbat, şi să rămână fecioară?
Deci, putem să cercetăm ceea ce se întâmplă cu legile fireşti. Ceea ce apare într-un mod mai presus de fire însă să cinstim în tăcere, nu pentru că este primejdios, ci pentru că este de netâlcuit. Simt frică înaintea tainei dumnezeieşti! Ce să spun şi ce să grăiesc? O văd pe cea care a născut şi pe Cel Care S-a născut, dar chipul naşterii nu pot să-l pricep. Vedeţi, acolo unde voieşte Dumnezeu se biruiesc rânduielile firii. Aşa s-a întâmplat şi aici: a fost trecută cu vederea rânduiala firească, şi a lucrat voinţa dumnezeiască. Cât de negrăită este milostivirea lui Dumnezeu! Fiul lui Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, Cel nestricăcios, nevăzut şi netrupesc, S-a sălăşluit în trupul nostru stricăcios şi văzut. Pentru ce pricină? Aşa cum ştiţi, noi oamenii, credem mai mult în ceea ce vedem decât în ceea ce auzim. Credem în cele văzute, nu în cele nevăzute.
Astfel, n-am crezut în Dumnezeul nevăzut şi adevărat, ci am slujit idolilor văzuţi, şi cu chip de oameni. Deci, Dumnezeu a primit să Se arate înaintea noastră cu înfăţişare văzută de om, ca să risipească în felul acesta orice îndoială despre existenţa Lui. Şi apoi, după ce ne-a învăţat prin prezenţa Lui, palpabilă şi neîndoielnică, a reuşit să ne îndrume cu uşurinţă, la credinţa adevărată, spre cele nevăzute şi mai presus de fire. Minunea mă umple de uimire! Îl văd pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci! Îl văd Prunc! Cel Care are tronul ceresc Se odihneşte în iesle! Mâinile omeneşti îl ating pe Cel neapropiat şi fără de trup. Cu scutece este înfăşat, Cel Care a alungat legătura păcatului! Însă aceasta este voia Lui: necinstea să se schimbe în cinste, să îmbrace în slavă micimea, să prefacă jignirea în virtute. A luat trupul meu şi mi-a oferit Duhul Lui. Mi-a dăruit comoara vieţii veşnice, primindu-le pe celelalte, şi dându-mi-le mie.
Primeşte trupul meu, ca să mă sfinţească, îmi da Duhul Său, ca să mă mântuiască.
„Iată Fecioara va avea în pântece” (Isaia 7, 14), Cuvintele sunt ale Sinagogii, dar folosul al Bisericii. Sinagoga a vopsit firul din care s-a împletit veşmântul, Biserica a purtat veşmântul împărătesei Iudeea L-a născut, dar L-a primit lumea întreagă. Sinagoga L-a alăptat şi L-a hrănit, Biserica L-a primit şi s-a folosit. Viţa de vie a lăstărit în Sinagogă, dar noi ne-am desfătat cu strugurii adevărului. Sinagoga a cules strugurii, idolatrii însă beau băutura tainică. Aceea a pus sămânţa în Iudeea, idolatrii însă au secerat spicele cu secera credinţei. Aceştia au tăiat cu evlavie spicul, iar iudeilor le-a rămas buruiană necredinţei. Pasărea a zburat, şi aceşti nemintoşi stau şi păzesc încă cuibul. Iudeii se trudesc să tâlcuiascm litera cărţii, iar idolatrii seceră rodul Duhului.
“Iată Fecioara va avea în pântece!” Spune-mi iudeule, grăieşte aşadar, pe cine a născut? Arată, te rog, curaj, ca şi acela pe care l-ai arătat înaintea lui Irod. Dar nu ai îndrăzneală! Şi ştiu de ce: pentru că eşti viclean! Lui Irod i-ai vorbit ca să-L piardă, iar mie nu-mi vorbeşti, ca să nu mă închin Lui. Aşadar, pe cine L-a născut? Pe cine? Pe Creatorul făpturii. Şi dacă tu taci, firea o strigă prin tunete! Deci, L-a născut în felul în care El însuşi a voit să Se nască. În fire nu exista putinţa unei asemenea naşteri. Acela însă, ca Domn al firii, a născocit un mod de naştere neobişnuit. Şi astfel, a arătat că şi Omul care S-a făcut nu s-a născut ca un om, ci aşa cum doar Dumnezeu rânduieşte. Cel care l-a plăsmuit pe Adam din pământ feciorelnic, Cel care după aceea din Adam a făcut-o pe femeie, S-a născut astăzi dintr-o fată fecioară, care a biruit firea, depăşind legea nunţii.
Atunci, Adam fără să aibă femeie, a dobândit femeie. Acum Fecioara, fără să aibă bărbat, a născut bărbat. Şi de ce s-a întâmplat aceasta? Iată de ce: femeile aveau o veche datorie faţă de bărbaţi, de vreme ce din Adam a apărut femeia, fără mijlocirea altei femei. De aceea, Fecioara astăzi împlinind datoria Evei faţă de bărbaţi, a născut fără bărbat, arătând astfel egalitatea dintre firi. Adam a rămas nevătămat, după despărţirea firii lui, şi la fel Fecioara, după naşterea Pruncului, a rămas nestricată. Dar ia aminte la încă ceva: Domnul n-a plăsmuit un alt trup, ca să Se arate pe pământ. A luat trupul omului ca să nu pară că dispreţuieşte materia din care a fost creat Adam. Astfel, Dumnezeu şi omul au venit într-o tainică unire, iar diavolul care-l robise pe om, a luat-o la fugă.
Dumnezeu Se face om, dar se naşte ca Dumnezeu. Dacă venea ca şi mine, dintr-o nuntă obişnuită, mulţi ar fi socotit naşterea Lui ca o înşelăciune. De aceea Se naşte din Fecioară, de aceea păstrează mitra neatinsă, de aceea păzeşte fecioria ei nepătată: ca să se facă modul neobişnuit al naşterii pricină de credinţă nezdruncinată. Deci, celui care se va îndoi de naşterea fără sămânţă a Cuvântului lui Dumnezeu, îi voi aduce ca mărturie pecetea neîntinată a Fecioriei.
Deci, spune-mi iudeule, a născut fiind fecioară sau nu? Şi dacă a născut, de ce nu mărturiseşti naşterea mai presus de fire? Din nou, dacă nu a născut, de ce l-ai înşelat pe Irod? Când acela a cerut să afle unde Se va naşte Hristos, tu n-ai spus “în Betleemul Iudeii” (Matei 2, 4)? Nu cumva eu am cunoscut cetatea sau locul? Oare eu am ştiut preţul Pruncului Care a venit în lume? Isaia şi profeţii voştri n-au vorbit despre acestea? Şi n-aţi tâlcuit adevărul? Voi, duşmani neştiutori? Voi, cărturari şi farisei, păzitori sârguincioşi ai Legii, nu ne-aţi învăţat despre Hristos? Nu ne-aţi tâlcuit voi Scripturile? Oare cunoaştem noi limba voastră? Şi când a născut Fecioara, nu aţi arătat lui Irod mărturia, profetului Miheia: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1). Foarte bine a zis profetul “din tine”. Dintre voi a venit, şi S-a arătat lumii întregi. S-a arătat ca om, ca să-i îndrume pe oameni, S-a arătat ca Dumnezeu ca să mântuiască lumea: Dar ce vrăjmaşi de folos sunteţi voi! Ce judecători iubitori de oameni! Voi din greşeală aţi arătat că Noul născut din Betleem este Dumnezeu. Voi L-aţi propovăduit fără să vreţi, L-aţi arătat, chinuindu-vă să-L ascundeţi. I-aţi făcut binefaceri, voind să-L vătămaţii într-adevăr, ce învăţători neînvăţaţi sunteţi! Voi muriţi de foame, şi-i hrăniţi pe alţii! Însetaţi, şi-i adăpaţi pe alţii! Vă arătaţi săraci lipiţi pământului, şi-i îmbogăţiţi pe alţii. Deci, veniţi să prăznuim, să sărbătorim, felul sărbătorii este neobişnuit, la fel şi pricina Naşterii lui Hristos.
Astăzi legăturile de mulţi ani s-au dezlegat, diavolul s-a ruşinat, demonii au dat bir cu fugiţii, moartea s-a omorât, Raiul s-a deschis, blestemul a pierit, păcatul a fost alungat, înşelăciunea îndepărată, adevărul vădit. Propovăduirea evlaviei s-a revărsat şi se răspândeşte în tot locul. Împărăţia cerurilor a răsărit pe pământ, îngerii glăsuiesc împreună cu oamenii, toate s-au făcut una. De ce? Pentru că Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi oamenii s-au urcat la ceruri. Dumnezeu a propovăduit pe pământ şi Se află în acelaşi timp în ceruri. Este întreg în cer, şi întreg pe pământ. S-a făcut om şi este Dumnezeu. Este Dumnezeu şi a luat trup. Se ţine în braţele Fecioarei, şi ţine în braţele Sale lumea. Magii aleargă înaintea Lui, să alergăm şi noi! Se grăbeşte şi steaua ca să-L arate pe Domnul cerurilor, Dar şi Acela aleargă, se îndreaptă în grabă spre Egipt. Şi desigur că merge acolo, ca să scape de cursa lui Irod. Aceasta se întâmplă însă ca să se împlinească şi cuvintele profetice: “În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului” (Isaia 19, 24). Ce spui, iudeule? Tu care ai fost primul, ai ajuns al treilea? Egiptenii şi asirienii au intrat înainte, şi Israel, întâiul născut, a rămas în urmă? Da, aşa este! Asirienii vor fi primii, deoarece prin magii lor, s-au închinat primii Domnului. După aceea egiptenii, care L-au primit când S-a refugiat în părţile lor, ca să scape de cursa lui Irod. Al treilea şi ultimul este poporul Israielit, care L-a cunoscut pe Domnul de la apostoli, după botezul Său în Iordan. Ce altceva să mai spun? Îl văd pe Creator şi ieslea… Pruncul şi scutecele … , Fecioara lăuză, dispreţuită. Sărăcie multă …, lipsă multă…. Ai văzut însă ce bogăţie înlăuntrul marii sărăcii? Cel bogat S-a făcut sărac de dragul nostru. Nu are nici pat, nici velinţă. L-au aşezat într-o iesle smerită… Oh, sărăcie, …izvorul bogăţiei! O bogăţie nemăsurată, ascunsă înlăuntrul sărăciei! În iesle Te aşezi, şi cutremuri lumea. În scutece Te înfeşi şi sfărâmi legăturile păcatului. Cuvânt din gură n-ai scos, şi i-ai învăţat pe magi cunoştinţa de Dumnezeu. Ce să spun şi ce să grăiesc? Iată pruncul înfăşat! Iat-o pe Maria, Maică şi Fecioară la un loc! Iată-l pe Iosif, chipurile tatăl pruncului. Aceea este femeie, acesta este bărbat. Numirile sunt legale, dar fără conţinut. Iosif doar s-a logodit cu Maria, şi Duhul Sfânt a umbrit-o. Astfel, plin de nedumerire nu ştia ce să spună despre Prunc. Să zică despre El că este rodul desfrânării, nu îndrăznea. Să scoată cuvânt blasfemiator împotriva Fecioarei, nu putea. Iarăşi, nu accepta Pruncul ca fiind al său. Nu primea, pentru că îi era necunoscut cum şi de către cine a fost născut. Dar iată că deasupra confuziei lui primeşte răspuns din cer, prin glasul îngerului: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, Logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Şi s-a arătat astfel, şi aceluia şi nouă, că Duhul Sfânt a umbrit-o pe Fecioară.
De ce, însă, Hristos a vrut să Se nască din Fecioară, lăsând nevătămată fecioria ei? Iată de ce: cândva diavolul a înşelat-o pe fecioara Eva. Acum îngerul a adus veste izbăvitoare Fecioarei Maria. Odată, Eva a scos cuvânt care s-a făcut pricină de moarte. Acum, Maria a născut Cuvântul care S-a făcut pricina vieţii veşnice. Cuvântul Evei a arătat pomul care l-a scos pe Adam din rai. Cuvântul Fecioarei Maria a arătat Crucea care L-a adus din nou pe Adam în rai. Aşadar, Acestuia, Cuvântului lui Dumnezeu şi Fiului Fecioarei, Care a deschis calea printr-un loc de netrecut, să-I înălţăm doxologie, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
(extrase din: Sf. Ioan Gura de Aur – Glasul Sfintilor Parinti, Ed. Agumenita, 2008)

Niciun comentariu: