http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

vineri, februarie 28, 2014

Primăvara începe cu un mărţişor ! Să fiţi fericite şi binecuvântate alături de familie şi cei dragi !


marți, februarie 25, 2014

SA-I REDAM IMPREUNA ZAMBETUL SI COPILARIA ACESTUI INGERAS! O mana de ajutor pentru un suflet de inger!Maria este o fetita de 4 ani si 8 luni. Acum 6 luni a fost diagnosticata cu TUMORA TRUNCHI CEREBRAL(mai exact tumoare pe creierul mic).

https://www.facebook.com/MariaBiancaPopescu2009



Maria este o fetita de 4 ani si 8 luni. Acum 6 luni a fost diagnosticata cu TUMORA TRUNCHI CEREBRAL(mai exact tumoare pe creierul mic).
Totul a inceput de la niste banale dureri de cap. Mama ei, Elena,s-a internat cu Maria la un spital din Bucuresti pentru ca micuta sa fie supusa unor analize si investigatii,printre care si un RMN.
In urma acestui RMN s-au constatat anumite probleme , doctorii luand decizia de a o transfera la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni,pentru mai multe investigatii.
In acest spital fiind diagnosticata de altfel cu TUMORA TRUNCHI CEREBRAL.
Dupa ce a fost supusa unei interventii de drenaj(practic i s-a introdus un tub de drenaj pentru a scadea din presiunea care apasa pe creier),Maria a fost transferata la Institutul Oncologic Fundeni,pentru tratament de specialitate.
Tratamentul fiind CHIMIOTERAPIE ,asta insemnand 2 doze de citostatice cu 4 de hidratare/zi,timp de 3 zile la 2 saptamani. Bineinteles ca Maria suporta tratamentul cu brio ,iar doctorii sunt multumiti de evolutia sa.
Pentru ca Maria sa se faca bine, va trebui sa faca si RADIOTERAPIE, dar pentru asta trebuie sa continue tratamentul la o clinica din strainatate. Costurile deplasarii,cazarea cat si tratamentul depasesc veniturile familiei.
De aceea, incercam pe aceasta cale sa cerem ajutorul tuturor celor care vor sa ne ajute cu o suma de bani pentru ca Maria sa se faca bine!
Impreuna putem sa o ajutam pe Maria!

vineri, februarie 14, 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-14
VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI


Evanghelia de la Marcu
(XIV, 3-9)
n vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, în timp ce şedea la masă a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preţ; şi spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul Lui. Dar erau unii care murmurau în sinea lor, zicând: „De ce s'a făcut această risipă de mir?; că mirul acesta putea să fie vândut cu peste trei sute de dinari şi să li se dea săracilor“. Şi murmurau împotriva ei. Dar Iisus a zis: „Lăsaţi-o, de ce-i faceţi supărare? Bun lucru a făcut ea pentru Mine. Că pe săraci îi aveţi pururea cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte Mi-a uns trupul cu mir, spre îngropare. Adevăr vă spun Eu vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“.

marți, februarie 11, 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-11

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-11
MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI


Evanghelia de la Marcu
(XIII, 14-23)
is-a Domnul către ucenicii Săi: „Când veţi vedeaurâciunea pustiirii, cea prezisă de profetul Daniel, stând unde nu se cuvine – cine citeşte, să înţeleagă – , atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi; şi cel ce va fi pe acoperiş să nu se coboare, nici să intre să-şi ia ceva din casa sa; şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt să-şi ia haina. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca fuga voastră să nu fie iarna. Că necaz va fi în zilele acelea, cum n'a mai fost până acum de la'nceputul zidirii pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi dacă Domnul n'ar fi scurtat zilele acelea, nici un trup n'ar mai scăpa; dar El a scurtat acele zile de dragul celor aleşi, pe care El i-a ales. Şi dacă va zice atunci cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Iată, acolo!, să nu credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să-i ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama! Iată, pe toate vi le-am spus de mai'nainte.“

luni, februarie 10, 2014

Draga mea fetita mi-a adus in dar o zambiluta minunata si o gargarita saltareata si haioasa foc ...Hmm, miroase a primavara in casa. Te pupa si te iubeste mami .



HRAMUL BISERICII SFANTUL HARALAMBIE CONSTANTA - Sfantul Mare Mucenic Haralambie , Sf.Mc.Cuv.Valentina, Sf.Mc.cuv.Enata si Sfantul Mc Pavel 10 FEBRUARIE 2014

 Pe 10 februarie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Haralambie. Acesta a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211), propovăduind credința în cetatea Magnesia, unde a și fost hirotonit episcop. La o vârstă înaintată a fost arestat și a suportat chinuri greu de imaginat pentru a se lepăda de Hristos. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credință, ci a reușit să îi aducă și pe alții, inclusiv pe fiica împăratului.
În final, Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare, dar a murit în temniță, înainte de a i se tăia capul, la începutul secolului III.
În Constanţa, Biserica  Sf.Haralambie şi-a serbat şi în acest an Hramul .
Sfanta si dumnezeiasca Liturghie arhiereasca a fost oficiata de IPS Teodosie al Tomisului impreuna cu secretarul Sf .Sinod al Bulgariei PS Naum de Stabiiski alaturi de un sobor de preoti si diaconi. Raspunsurile liturgice au fost date de Corala Armonia.
Ca semn de cinstire a sărbătorii, încă de vineri, 7 februarie, la biserica din Constanţa, a fost adusă spre închinare icoana Maicii Domnului, de la mănăstirea Hadâmbu.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu este făcătoare de minuni datorită mirului care izvorăște și vindecărilor petrecute cu cei care s-au rugat cu credință. Icoana Maicii Domnului a fost pictată în anul 1938, de către preotul Octavian Zmau, din Roman și donată mănăstirii de către ieromonahul stareț Iov Mazilu. În anul 1960, când starețul a fost alungat de autorități, icoana din Biserica Schitului a fost așezată într-o raclă, în Sfântul Altar, unde a rămas vreme de 32 de ani.

AM INCARCAT FILMULETELE DIN TIMPUL SFANTEI  LITURGHIE PE BLOGUL  PAROHIEI. ACCESATI LINKUL URMATOR. VA MULTUMESC.VIZIONARE PLACUTA.

http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2014/02/fotografii-si-filmulete-slujba-de-hram.html





















A sosit si sotiorul meu ... O orhidee superba, bombonele sa ma indulceasca si ... o berica care merge cu bunatatile pregatite... Multumesc dragul meu sotior...




Sfantul Mare Mucenic Haralambie , Sf.Mc.Cuv.Valentina, Sf.Mc.cuv.Enata si Sfantul Mc Pavel (10 februarie) -Urez din tot sufletul tuturor celor care îşi serbează astăzi 10 februarie onomastica La Mulţi Ani, sănătate trupească şi sufletească, pocăinţă, mântuire!.

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie
Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.

Sfântul Ierarh HaralambieSfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.
Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.
În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: "Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!"
Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.
Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.
Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.
Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.
La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.
Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.
În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.
În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Troparul Sfintei Muceniţe Valentina – gl. al 4-lea.

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Valentina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă rastignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

vineri, februarie 07, 2014

MÂINE , 8 FEBRUARIE 2014 , ÎŞI SERBEAZĂ ZIUA DE NAŞTERE DUHOVNICUL MEU , PĂRINTELE ICONOM STAVROFOR DR. PETRU-CIPRIAN PRICOP , PAROHUL BISERICII "NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL" DIN CONSTANŢA.


 LA MULŢI ANI BINECUVÂNTAŢI PĂRINTE !


Cu prilejul aniversării zilei  de naştere, astăzi 08.02.2014, cu deosebit respect și considerație, vă urez , sănătate, liniște și pace sufletească alături de cei dragi. Mulțumesc Lui Dumnezeu că mi-a dăruit un preot și un duhovnic bun ca dumneavoastră.


Apă de sfeclă roşie recomandată pentru bolile pulmonare

Ma simteam destul de rau de o luna de zile... Tuseam, aveam dureri in piept, transpiratie, raguseala si alte simptome suparatoare asociate cu bolile de fond... Intr-una din seri ii povesteam unei prietene cat imi este de rau si am intrebat-o daca stie vreun remediu naturist sau "babesc" .Mi-a trimis cartea doctorului Valeriu Popa , o carte foarte interesanta si plina de minunile naturii vii... Am gasit acest remediu si nu am stat prea mult pe ganduri pana sa incerc apa de sfecla. Tata a cumparat sfecla rosie, mama a pregatit-o si bineinteles ca eu am inceput sa o beau...

Se recomandă remediile din sfeclă roşie în mai toate bolile pulmonare, începând de la bronşite acute sau cronice şi pneumonii, până la tuberculoză pulmonară. Aceste remedii nu suplinesc medicamentele, ci doar ajută alte terapii, completând medicaţia sau alte formule complementare de tratament. 

Pentru a prepara apa de sfeclă, este nevoie de un borcan sau un bidon de 10 l şi 2 kg de sfeclă roşie spălată bine şi curăţată. Sfecla se dă prin răzătoarea mare, se pune în borcan, iar peste ea se toarnă apă clocotită până se umple borcanul. După o zi, se consumă numai acel lichid în loc de apă (1-2 l/zi). Efectul benefic se simte după 3 luni, timp în care tratamentul nu trebuie întrerupt.






Încă din Antichitate, sfecla roșie este bine cunoscută pentru beneficiile sale asupra organismului și asupra stării noastre de sănătate atât fizică cât și psihică. Sfecla roșie este un adevărat aliment minune consumat în cantități moderate și preparată întocmai așa cum ne recomandă specialiștii. În primul rând, sfecla roșie ar trebui să fie nelipsită din grădinile românilor și de pe masă, îndeosebi în anotimpul rece. Sfecla roșie este unul din alimentele cele mai complexe, care, s-a constatat că luptă împotriva cancerului și a altor afecțiuni.    Sfecla roșie se poate consuma sub diverse forme, fie o putem stoarce și bea sucul, fie o consumăm crudă sub formă de salată sau fiartă, fie în supă sau în piureuri, fie la cuptor. O mulțime de preparate pot căpăta culoare, savoare, și un plus de vitamine prin simpla adăugire a sfeclei rosii. Gustul sfeclei crude nu este însă acceptat de foarte multă lume cu ușurință, însă beneficiile pe care aceasta le aduce sănătății ne fac să ne gândim de două ori înainte să refuzăm o porție de sfeclă. Chiar și în alimentația bebelușilor sfecla poate fi introdusă cu ușurință încă de la vârsta de 8 luni, sub formă de suc sau de piure, în amestec cu alte legume. De asemenea, copiii și femeile însărcinate trebuie să consume regulat acest aliment, sfecla roșie, fiind un medicament pe care însăși natura ni-l oferă, și un complex de vitamine și minerale cum rar mai găsim și, în plus, vindecă tumori, afecțiuni ale ficatului, cardiovasculare, digestive, întărește imunitatea și este un puternic antiinflamator, detoxifiant și energizant. Sfecla roșie conține tot complexul de vitamina B, potasiu, mangan, vitamina C, vitamina A, magneziu, fosfor, iod, calciu, sulf, antioxidanți și fier, cu alte cuvinte tot ceea ce organismul are nevoie.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-07


VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(XIII, 1-8)
n vremea aceea, pe când ieşea Iisus din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: „Priveşte, Învăţătorule, ce pietre!, ce zidiri!...“. Dar Iisus i-a zis: „Vezi tu aceste zidiri măreţe?: Piatră pe piatră nu va rămâne din ele, care să nu se risipească“. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Petru, Iacob, Ioan şi Andrei L-au întrebat numai ei între ei: „Spune-ne când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când toate acestea va fi să se plinească?“ Iar Iisus a început să le spună: „Luaţi aminte, să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar când veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci ele trebuie să fie; dar încă nu va fi sfârşitul. Şi neam peste neam se va ridica şi împărăţie peste împărăţie; cutremure vor fi pe alocuri, şi foamete şi tulburări vor fi. Acestea sunt începutul durerilor naşterii.

miercuri, februarie 05, 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-05

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-05
MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(XII, 28-37)
n vremea aceea s'a apropiat de Iisus unul dintre cărturari, care-i auzise luându-se între ei la întrebări şi văzând că bine le-a răspuns El, s'a apropiat de El şi L-a întrebat: „Care poruncă este întâia din toate?“ Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn; şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua este aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Altă poruncă mai mare decât aceasta nu este“. Şi I-a zis cărturarul: „Bine, Învăţătorule; adevărat ai spus că unul este Dumnezeu şi nu este altul în afară de El. Şi să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele“. Iar Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu!“ Şi nimeni nu mai îndrăznea să-I pună întrebări. Şi'n timp ce învăţa în templu, Iisus dădea răspunsuri, zicând: „Cum de spun cărturarii că Hristos este fiul lui David? Însuşi David a spus întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar însuşi David Îl numeşte pe El Domn; atunci, de unde până unde este fiul lui?...“. Şi multă mulţime Îl asculta cu bucurie.

marți, februarie 04, 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-04

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-04
MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(XII, 18-27)
n vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva şi-şi va lăsa femeia fără copii, pe femeia lui s'o ia fratele său şi să-i ridice urmaş fratelui mort. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar a murit fără să lase urmaş; şi a luat-o cel de-al doilea şi a murit fără să lase urmaş; tot aşa şi al treilea; şi au luat-o toţi şapte şi n'au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Că toţi şapte au avut-o de soţie“. Şi le-a zis Iisus: „Oare nu rătăciţi voi din pricina aceasta, că nu ştiţi Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morţi, că vor învia, n'aţi citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Prin urmare, mult rătăciţi voi!“

luni, februarie 03, 2014

Povestiri religioase / „MARE-I DUMNEZEU“ / Pr. Iosif Trifa

Fotografie: Povestiri religioase / „MARE-I DUMNEZEU“ /
Pr. Iosif Trifa
Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea:  Mare este Dumnezeu! În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştini. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.

– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.

– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!

Împăratul ia inelul, spunând că merge să-l pună în cutie; intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, îi dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:

– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.

Ceasornicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţa. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el se apucă să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga:

– Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?

În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp, femeia se apucă să taie peştii, dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să vezi? În pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: Mare este Dumnezeu!… Asta-i chiar   piatra de la inelul împăratului.

Şi se-apucă ceasornicarul, curăţă inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.

– Ei, l-ai curăţat? – întrebă împăratul.

– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!

Împăratul, când văzu inelul cu piatra în el, rămase uimit.

– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.

– Ai aruncat-o, împărate, dar… «Mare a fost Dumnezeu!»

Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în picioare şi, ridicându-şi ochii spre cer, zise: Cu adevărat, văd şi eu că mare este Dumnezeul tău!


Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea: Mare este Dumnezeu! În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştini. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.

– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.

– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!

Împăratul ia inelul, spunând că merge să-l pună în cutie; intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, îi dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:

– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.

Ceasornicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţa. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el se apucă să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga:

– Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?

În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp, femeia se apucă să taie peştii, dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să vezi? În pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: Mare este Dumnezeu!… Asta-i chiar piatra de la inelul împăratului.

Şi se-apucă ceasornicarul, curăţă inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.

– Ei, l-ai curăţat? – întrebă împăratul.

– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!

Împăratul, când văzu inelul cu piatra în el, rămase uimit.

– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.

– Ai aruncat-o, împărate, dar… «Mare a fost Dumnezeu!»

Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în picioare şi, ridicându-şi ochii spre cer, zise: Cu adevărat, văd şi eu că mare este Dumnezeul tău!

Fragment din textul “Basmul din Carpaţi”, publicat în cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos” Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.


“Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe.

“Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.

Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”

Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani.

“Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.

Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.”

Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo. Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.

Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?”

“Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. “Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. “Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.

Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.

Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.

Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten!

Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.

Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?” Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.

“Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. “N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. “Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. “Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. “A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.

Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.

Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească.

Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. “Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. “Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.

Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. “Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”

Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. “Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el.

Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…”

Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe. “Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare.

Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. “Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.

Şi atunci copilul văzu!

Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.

“Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceştia. Cum arată?”

“E plin de iertare”, murmura copilul. (…)

POVESTIOARE CU TALC


Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau…

1.Povestea pensionarului neintelept :
Un om care iesise la pensie era din ce in ce mai nelinistit.Pensia intarzaia sa vina cum de obicei se intampla,trece ceva timp pana se primeste prima pensie.Desi avea de la cine sa se imprumute, copii cu stare, clienti fideli, nu o facuse din dorinta de a nu deranja.Ajuns la capatul rabdarii isi puse capat zilelor si chiar urmatoarea zi postasul venea cu pensia .

Morala
Cand simti ca nu mai poti sa sti ca mai ai putin si vei invinge.
Increde-te in Cel ce poate totul, in Cel ce te-a creat, in Cel ce vede totul, in Cel ce te iubeste cu adevarat.

2.Povestea soricelului
Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi , un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei. Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:
- De ce mă deranjezi de la rugăciune?
- Mi-e foame, a răspuns şoricelul.
- Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!
- Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?

Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.

“Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?” (1 Ioan 4, 20)

3.Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
dupa o povestire de Lev Tolstoi
Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…

“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.

Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

4.Maiestru si furnica
La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
- Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
- Cu ce te pot ajuta?
- Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
- Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
- Da!
- In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
- Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
- S-a întâmplat ceva, dragul meu?
- Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
- Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
- Ai învățat?
- Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
- Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.

Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.

In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : “Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

O poveste de Paulo Coehlo

5.Vitica si boul – Fabula de Esop
O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.

Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.

Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”

Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.

Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.
6.GAINA SI RANDUNICA Fabula de Esop

Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.

O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai oratanie prostanaca, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani numai tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”

Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.

Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.

Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta, ci de felul rau in care l-ai adus intru lume.

7.Gaina cu oua de aur – Fabula de Esop
Un taran si nevasta-sa se bucurau de o vreme de o gaina ce scotea la iveala, in fiecare zi, cate un ou de aur.
Cei doi au ajuns astfel sa se gandeasca ca acea orataniei avea o multime de aur in burta ei, si pusi sa se imbogateasca peste noapte, i-au taiat gatul fara nici o mila ori ezitare.
Dupa ce i-au dspicat pieptul, au descoperit, cu mare uimire, ca maruntaiele ei nu erau cu nimic deosebite de cele ale altor gaini. In acest fe, crezand ca vor avea o mare avere peste noapte, taranul si nevasta-sa au trebuit sa sufere de mica avere daruita da gaina zi de zi.

Morala:
Bucura-te de fericirea mica dar adevarata a fiecarei zile, fara a incerca, pe necugetate, sa-ti schimbi in si mai bine viata intr-o singura si necugetatata zi.

8.MĂIESTRIA CREIONULUI
Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:
- Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: Din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.

A treia calitate: Creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru, nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine, este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate: Creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.

Sper că v-a plăcut povestea. Cred că fiecare dintre noi avem de învăţat din cele cinci calităţi ale creionului.
Domnul să vă binecuvânteze!

9.Gaina si randunica ( fabula de Isop )
Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.
O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani nu numai din tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”
Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.

Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.

Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta…

10. Vitica si boul
O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.

Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.

Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”

Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.

Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.

11.O poveste de Paulo Coehlo
Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus :
“Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” .
Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

12.Trandafirul din interior (sursa internet)
Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.
Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.
Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.
Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele.

13.Povestea Licuriciului si a Buburuzei…
A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.

Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna… Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza…
Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti…
Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse…
Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o….
Licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec…
Si cum se plimba Licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o Furnica.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se intamplase, iar Furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate daca ai stralucii tare, tare, Buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine…
- Stii ca ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!
Morala Povestii…
De cele mai multe ori, tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem.
Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire.
Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi…

14.Povestea unui baietel
În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte… stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite… in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

15.Bătrânica şi vizita lui Dumnezeu
Era odată o bătrânica căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita “astăzi”.

Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse: “Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine!”. Şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală. După câtva timp bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară?

Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros. “Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine”, spuse ea şi-i închise uşa în nas. După câteva ore mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.

“Hai, lasă-mă în pace! Îl aştept pe Dumnezeu! Nu te pot primi la mine!” Şi bătrânul trebui să meargă mai departe, iar bătrâna se puse din nou să aştepte.
Timpul trecea oră după oră. Se făcu seară şi Dumnezeu încă nu venise. Bătrâna deveni din ce în ce mai îngrijorată. “Unde o fi rămas Dumnezeu? Sau unde s-o fi rătăcit?” În cele din urmă bătrâna se duse la culcare şi imediat adormi. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis şi-i spuse: “De trei ori am bătut astăzi la uşa casei tale şi de trei ori M-ai refuzat”.

16.Dragostea mamei…
Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama

17. Pasaj extras din cartea “Cu Dumnezeu in subterana” de Richard Wurmbrand

“Intr-o Duminica, propunandu-i sotiei mele sa mergem la o slujba de seara in biserica, a izbucnit in lacrimi; voia sa vada un film.
-E-n ordine! i-am spus. Vom merge la film, fiindca te iubesc!
Dupa ce am iesit de la film ne-am dus la o cofetarie si am mancat o prajitura. Dupa asta i-am spus:
-Acum du-te la culcare. Vreau sa caut o fata si s-o duc la un hotel.
-Ce-ai zis?
-E destul de simplu.Tu du-te acasa. Vreau sa gasesc o fata si s-o duc la un hotel.
-Cum poti sa spui asemenea lucruri?
-Dar m-ai determinat sa merg la cinema si ai vazut ce a facut eroul…de ce n-as face si eu la fel? Daca maine si in zilele urmatoare vom merge la astfel de filme, vom urma pilda pe care ele ne-o dau; dar daca vrei sa fiu un sot bun, vino tu cu mine din cand in cand la biserica.
Ea a reflectat asupra acestei intamplari, apoi, binisor, fara sa spuna nimic, m-a insotit din ce in ce mai des la biserica. Totusi, inca mai tanjea dupa distractii, iar cand vroia sa mearga undeva, o intovarasam si eu. Intr-o seara ne-am dus la un chef. Aerul era plin de fum. Perechile dansau si se dragosteau in vazul lumii. Deodata sotia mea s-a simtit dezgustata de toate si a zis: “Hai sa plecam! Imediat!” Am spus: “De ce sa plecam? De-abia am venit!” Am ramas pana la miezul noptii. Din nou mi-a cerut sa plecam acasa si din nou am refuzat. La fel si la 1 si la 2 noaptea. Numai cand am vazut ca era total scarbita de toate acestea, am fost de acord sa plecam. Am iesit afara in aerul rece…Sabina a zis: “Richard, ma duc chiar acum la pastor acasa sa-i cer sa ma boteze. Va fi ca si cum as face baie dupa toata murdaria asta!” Am ras si i-am spus: “Ai asteptat atata timp, poti sa mai astepti si pana maine dimineata. Lasa-l pe bietul pastor sa doarma.”

Greutatea pacatelor


Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un tăran care nu prea venea pe la biserică. Oprindu-l i-a zis:

-Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz? Pot să te ajut cu ceva?

-Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si...

-Vai, fiule, nu se poate să nu-ti faci timp să vii la biserică, să aprinzi o lumânare si să spui o rugăciune...! Dacă tu nu te gândesti la Dumnezeu si nu cauti ajutorul Său, cum ai vrea să-ti poarte El de grijă? Orice probleme
ai avea, chiar dacă nu le poti rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îti dă sănătate, liniste si spor în casă. Însă dacă alegi să faci păcate, mai meriti oare ajutorul Său?

-Dar, părinte, ce păcate am eu? -zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave?

-Fiule - i-a mai spus preotul- orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îti strecoară în suflet răutate. Poate nu par
păcatele tale prea mari, dar... ia adu-ti aminte, ieri a plouat?

-Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

-Si azi, de ce ai putut să iesi din casă?

-E, părinte, pentru că de dimineată a iesit soarele si pământul s-a uscat repede.

-Păi, vezi, fiule? Anul trecut tii minte când au fost inundatiile? A plouat 3 zile în sir. Am mai putut noi să iesim atunci din case?

Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Asa mică ai impresia că nici nu-ti poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauti să le îndrepti prin căintă si bunătate, prin rugăciune în sfânta biserică, atunci imediat apare dragostea lui Dumnezeu, care aduce iar liniste sufletului, la fel ca si căldura si lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună si curg unele după altele, când mii si mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă, atunci nimic nu mai le poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale si devenim tot mai răi si mai egoisti.

Intră în biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te si închină-te în fata icoanelor si, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor si viata
ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

"Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului" (Avva Isaia).

Timpul schimbarii


La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb
, nu-i asa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlăstar?

-Da, părinte!

-Smulge-l!

Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:

-Smulge-l acum pe acela.

-Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.

-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.

-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare
la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou."(Sf.Grigorie Dialogul)