http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro
aaa

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

vineri, mai 29, 2015

ACATISTUL PREASFÂNTULUI ŞI DE-VIAŢĂ-FĂCĂTORULUI DUH(Ziua prăznuirii, Duminica Pogorârii Sfântului Duh, a Cinzecimii sau a Rusaliilor)


Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Icosul 1
Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviinţa datorată Izvorului vieţii şi Luminii celei nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim şi noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele tale cele arătate şi cele ascunse, şi cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiţi sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină adevărată, duhovnicească bucurie;
Vino, Nor purtător de rouă şi negrăită frumuseţe;
Vino şi primeşte ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino şi ne împărtăşeşte de bucuria împărtăşirii Tale;
Vino şi veseleşte-ne cu îmbelşugarea darurilor Tale;
Vino, Veşnicule Soare Neapropiat, şi întru noi Îţi fă lăcaş;
Vino şi ne îmbogăţeşte cu darul vieţii celei adevărate;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 2-lea
În chipul limbilor de foc, întru lumină şi suflare de vânt de bucurie-făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli şi de văpaia lui fiind cuprinşi, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri şi nevoi răbdând cu bucurie pe pământ şi pe ape, de morţile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieşind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care ai pogorât asupra Apostolilor, Ţie cântare Îţi aducem, pe Tine Te binecuvântăm şi Ţie Îţi mulţumim, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela ce sfinţeşti Biserica şi o păzeşti pe dânsa;
Vino şi dăruieşte un suflet şi o inimă celor ce cred întru Tine;
Vino şi aprinde evlavia noastră cea rece şi neroditoare;
Vino şi risipeşte negura necredinţei şi a răutăţii, care se îndeseşte pe pământ;
Vino şi ne călăuzeşte pe toţi pe drumul vieţii celei drepte;
Vino şi ne povăţuieşte la tot adevărul;
Vino, Înţelepciune Neajunsă, şi cu judecăţile cele de Tine ştiute, mântuieşte-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 3-lea
O, Preaadâncă Taină! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai împodobit cetele îngerilor de Sus întru lăcaşul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinţă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cereşti .Unind Tu trup şi suflet într-o minunată alcătuire, ai zidit neamul omenesc; pentru aceasta, toată suflarea Te laudă şi cântă: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Alfa şi Omega, Începutule şi Sfârşitule, Tu, Veşnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor şi cu înfricoşata Ta îmbrăţişare ai adus pe toţi şi pe toate la viaţă. Din suflarea Ta cea de-viaţă-făcătoare a răsărit, din genunea cea fără chip, frumuseţea lumii celei întâi zidite, pentru care Îţi strigăm:
Vino la noi, Preaînţeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce eşti mare în micuţa floare, ca şi în luminătorii cerului;
Vino, Felurime Negrăită şi Frumuseţe Veşnică;
Vino şi luminează întunecatul meu suflet;
Vino, Cela ce Te dăruieşti nouă prin Sfintele Taine;
Vino, căldură bineînmiresmată;
Vino şi ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 4-lea
O, Duhule Preabun şi Neajuns, din care izvorăşte sfinţenia! Tu ai înveşmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare şi neapropiată a sfinţeniei Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu-Cuvântul, Împărăteasă a Îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume Tu i-ai umbrit pe Prooroci şi Apostoli, Tu i-ai purtat până în al treilea Cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumuseţea cea de Sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduceau pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoşi, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, Îţi cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază, şi cu puterea Lui se va scula spre învierea cea de obşte toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta şi în cel dintâi al veacului ce va să fie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule Mângâietor, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăşi de fericire, întru dumnezeiasca lumină, cu toţi sfinţii, cu rudele şi apropiaţii noştri.
Vino dar, şi de a sufletului moarte ne izbăveşte;
Vino şi, înainte de sfârşitul nostru, ne îndestulează cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru;
Vino şi dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino şi luminoasă fă scularea noastră din somnul morţii;
Vino şi ne învredniceşte ca să privim cu bucurie la zorii veşniciei;
Vino şi fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino şi luminează atunci, ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 5-lea
Auzind, Fiule al lui Dumnezeu, glasul Tău: „Dacă cineva însetează să vină la Mine şi să bea”, Te rugăm astâmpără-ne setea de viaţă duhovnicească şi dă-ne apa vieţii. Trimite asupra noastră raza harului Duhului Sfânt, Celui ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca să nu mai însetăm în veac, toţi cei ce cântăm cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Nestricăciosule şi Neziditule, Veşnicule, Preaînduratule Duh, Apărătorule al celor drepţi, Curăţitorule al păcătoşilor, slobozeşte-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se stingă întru noi, cei care Îţi cântăm:
Vino, Preabunule, şi dă-ne umilinţă şi izvoare de lacrimi;
Vino şi ne învaţă să ne închinăm Ţie în duh şi adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, şi lămureşte îndoielile sărăcăcioasei mele înţelegeri;
Vino, Viaţă neîmbătrânitoare, şi ne primeşte din strâmtorarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veşnică, şi se vor risipi toate nălucirile şi spaimele;
Vino, Putere veşnic nouă, împrospătându-i pe copiii Tăi cei osteniţi;
Vino, Nemărginită Bucurie, şi uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 6-lea
Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobeşte-te, mărită mireasă, cu cerurile deopotrivă, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupra ta odihneşte Duhul cel Prea Sfânt, care tămăduieşte neputinţele, plineşte lipsurile, dăruieşte viaţă celor morţi şi îi aduce la viaţa veşnică pe toţi cei ce cu cuviinţă şi cu dreptate strigă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
„În lume necazuri veţi avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare şi cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuţi dezleagă întristarea noastră! Mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite şi uşurează inimile celor ce Te roagă:
Vino, Dulce Răcoare a celor osteniţi şi împovăraţi;
Vino, Împreună-Grăitorule cu cei întemniţaţi;
Vino, Adăpostul celor prigoniţi;
Vino şi miluieşte pe cei slăbănogiţi de sărăcie şi de foamete;
Vino şi tămăduieşte patimile trupurilor şi ale sufletelor noastre;
Vino şi cercetează pe toţi cei care însetează de lumina Ta;
Vino şi alină întristarea noastră cu nădejdea veşnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 7-lea
„Celui care huleşte împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecaţi cu cei neascultători şi cu cei ce luptă împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră să se plece spre cuvinte de vicleşug. Întoarce din schisme, eresuri şi necredinţă pe toţi cei rătăciţi, iar pe întâi-născuţii Bisericii Tale învredniceşte-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima şi neliniştea l-au cuprins, iar întunericul deznădăjduirii l-a coborât în cele mai de dedesubt; aşa mi s-a întâmplat şi mie în ziua întristării şi împietririi cugetului meu, că m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu, până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuţinat la suflet:
Vino şi nu mă lepăda pentru cârtirea şi nerăbdarea mea;
Vino şi potoleşte cumplita vijelie a tulburării si a aprinderii;
Vino şi odihneşte pe cei necăjiţi de strâmtorările vieţii;
Vino şi îmblânzeşte inima în ziua împietririi şi a mâniei;
Vino şi surpă urzelile, tulburările şi spaimele duhurilor întunericului;
Vino şi dă-ne, cu suflarea Ta, inimă zdrobită;
Vino, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 8-lea
Mântuieşte-mă, Cerescule Părinte! Săraci suntem, neputincioşi şi orbi, şi goi duhovniceşte! Dăruieşte-ne aurul Tău cel curaţit în foc, cu veşmânt alb acoperă ruşinea noastră, vindecă ochii noştri cu alifia Ta. Pogoară şi în vasele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, cel de-viaţă-făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de-a doua naşteri pe toţi cei ce cântam: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ca Turnul Babel se prăbuşeşte fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omeneşti. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate şi căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea şi nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tău, grăind:
Vino dar, Preaînţeleptule Ziditor al vieţii;
Vino şi lămureşte-ne căile Tale cele neînţelese;
Vino, precum un fulger, şi luminează sfârşitul vieţii pământeşti;
Vino şi binecuvântează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino şi fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino şi luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino şi dăruieşte tuturor duh de pocainţă, ca să se risipească prin acesta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 9-lea
Atât a iubit Dumnezeu lumea că şi pe Fiul Său cel Unul Născut, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi Şi-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, L-a trimis de a răscumpărat din păcat şi moarte întreaga lume cu sângele Său! Pentru aceasta, toată zidirea, asteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat şi Duhului care sfinţeşte: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Duhul Cel Făcător de Viaţă, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel S-a odihnit şi asupra mea, când mă aflam în scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătăţii Sale din pricina negurii greşelilor mele. Pentru aceea, precum aşteaptă zorii drumeţul rătăcit noaptea în pădure, aşa şi eu însetez de razele tale, Bunule, ca să nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu Numele Tău cel Înfricoşat;
Vino dar, şi uşurează cugetul chinuit şi pârjolit fără cruţare;
Vino şi înnoieşte întru mine chipul lui Dumnezeu ce s-a acoperit de neguri;
Vino şi risipeşte nălucirile născute din păcat;
Vino şi mă învaţă să împărtăşesc durerile străine;
Vino şi pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino şi dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 10-lea
Duhul Sfânt îl naşte a doua oară pe om spre viaţa veşnică, Duhul Sfânt îi însufleţeşte pe mucenici, sfinţeşte preoţii, încununează pe cei drepţi, face din pâine şi vin Însuşi Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului. O, adâncul bogaţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale – dragostea veşnică şi atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toţi să fie mântuiţi: ca, lămuriţi fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii să strigăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau golătatea, sau nevoia, sau sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moştenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă şi cu nevoinţa întregii vieţi:
Vino dar, Atotputernicule Duh, şi ne sporeşte credinţa cea atotbiruitoare;
Vino şi ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino şi încălzeşte-ne inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino şi dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană şi de batjocorire a credinţei;
Vino şi ne păzeşte de ispite peste puteri şi de sminteli;
Vino şi înviază inimile noastre prin înrourarea Ta;
Vino şi tămăduieşte-ne, sfinteşte-ne şi ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 11-lea
Acestea zice Domnul: „Varsă-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o firimitură de la masa fiilor celor aleşi ai mângâierii Tale, celor care cu umilinţă Îţi strigăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Acolo unde ai răsărit, fie şi doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată e frumuseţea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască şi înfricoşată cuviinţă, făptura cea de tină. Învredniceşte-ne, Bunule Mângâietor, încă din viaţa pământească să Te vedem cu inima curată, noi, cei care strigăm:
Vino, Fulger dătător de lumină veşniciei;
Vino şi luminează-ne cu strălucirea cea neîncetată;
Vino, Vistierul smereniei şi Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcoreşte-ne arşiţa patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm linişte şi tihnă;
Vino, că împreună cu Tine pretutindenea este Împărăţia Cerurilor;
Vino şi întipăreşte-ne în suflet pecetea darului Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 12-lea
Râu nesecat al harului, Cela ce ierţi păcatele, Duhule Sfinte! Primeşte rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi şi pentru fiii neascultării: şi pe toţi adună-i în Împărăţia Sfintei Treimi, ca să se ruşineze de Tine şi cel din urmă vrăjmaş-moartea, iar lumea, renăscută prin focul curăţitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepţilor la Cina Domnului, aud glasurile Îngerilor şi pe Prealuminatul nostru Domn între aleşii Săi, iar durerea, întristarea şi suspinarea fug. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învredniceşte-ne prin cununa darurilor Tale să ne împărtăşim în Domnul de bucuria veşnică, noi, toţi cei care strigăm:
Vino, Bunule, şi trezeşte în noi setea de viaţa de dincolo de mormânt;
Vino şi aprinde în inimile noastre dorirea vieţii veacului celui adevărat;
Vino şi ne descoperă bucuria Împărăţiei ce va să fie;
Vino şi dă-ne haina strălucitoare ca zăpada a curătiei;
Vino şi umple-ne cu strălucirea dumnezeirii;
Vino şi ia-ne la nunta Mielului;
Vino şi ne învredniceşte să împărăţim în slava Ta cea veşnică;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 13-lea
O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de Viaţă! Încălzeşte cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel îngheţat întru fărădelegi, grăbeşte pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăţi şi ne descoperă cum să prăznuim în veşnicie adevărul cel dumnezeiesc, astfel ca să fie Dumnezeu totul întru toate, şi cele cereşti şi cele pământeşti şi cei izbăviţi de iad, dimpreună să cânte: Aliluia!
Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul I („Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc…”) şi Condacul 1 („Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim…”), apoi rugăciunea:
Rugăciune către Sfântul Duh
(a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Vino, Viaţa cea veselă şi veşnică şi dreaptă, cea atotţiitoare, întru-tot-Sfinte şi De-Viaţă-Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cela ce eşti întru aceeaşi cinste cu Stăpânirea Tatălui şi a Fiului, Care au această egalitate şi dumnezeire şi unitate de socotinţă în Trei Feţe.
Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Te-ai făcut Însuţi dorinţa întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu.
Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare. Dumnezeule cel peste Toate, fă-Te mie Însuţi toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge în izvorul inimii mele; îmbrăcămintea care străluceşte şi cu totul arde pe draci. Curăţia care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor la care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neîncetată; şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine. Cela ce nu Te întorci de la nimenea din toţi. Ca să nu ne acoperim de întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către noi. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, întreaga înţelepţire a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată auzirile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru împreună pătimire, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în sinea mea şi către toţi, întru întoarcere dinspre lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi a cunoaşte uneltirile diavolului şi pe acestea împreună cu el a le lepăda; şi cu totul a-mi tăia voia mea şi a atârna cele ale mele de purtarea Ta de grijă şi de la aceasta a nădăjdui folosul. Căci la Tine este viaţa mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Mosii de vara, pomenirea generala a mortilor


Sambata, 30 mai, inainte de Duminica Rusaliilor sunt "Mosii de vara", sarbatoare dedicata pomenirii mortilor. Cu aceasta ocazie, in toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuti la cele vesnice.

Biserica Ortodoxa a consacrat sambata, ca zi de pomenire a mortilor. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate in chip special pomenirii generale a mortilor: Sambata dinaintea Duminicii lasatului  sec de  carne (a Infricosatei Judecati) si Sambata  dinaintea Duminicii  Pogorarii Duhului Sfant (Sambata Rusaliilor).



Moşii de vară preced sărbătoarea populară a Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Paşti, atunci când Biserica sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh. La Moşii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, iar pomana era dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite şi moşoaice. Sărbătorile Moşilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor“, şi lumea de dincolo, „lumea fără dor“, graniţa dintre cele două lumi fiind, în concepţia înaintaşilor noştri, extrem de permeabilă, conform celor precizate de etnograful Marcel Lutic. La Rusalii, la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.

„Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morţilor, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum“, a spus Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Etnograful a menţionat că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru dat de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.
La Moşii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăţa, dau de pomană cât mai multe bunătăţi în vase din lut sau din lemn. Femeile sărace umpleau vasele pentru pomană cu apă de izvor, în timp ce altele, mai avute, puneau lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri ce amintesc de numele sărbătorii „rosa“ şi Rusalii, la care se adaugă busuiocul, după cum a mai remarcat Marcel Lutic.


La Moşii de vară se puneau în străchini fructe coapte, plăcinte, caş, mămăligă, zeamă sau borş de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânările. „Trebuie remarcat că bucovinenii nu mâncau la Moşii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, crezând că acum se împărtăşesc morţii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moşi pe la vecini şi pe la neamuri, obişnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moşii duşi erau întorşi, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărţirea Moşilor era continuată şi în Duminica Mare“, a spus Marcel Lutic.
Moşii, o dublare a sărbătorilor celor vii pentru cei trecuţi în „lumea fără dor“
Moşii reprezentau un fel de dublare a sărbătorilor celor vii, care aveau loc şi pentru strămoşi, cu o zi înainte de sărbătoarea propriu-zisă. „Pe vremuri, ar fi fost 18 sărbători de Moşi într-un an, cele mai relevante fiind patru, fiecare corespunzând unui anotimp: Moşii de primăvară sau Moşii de Păresimi, sărbătoare fixă, pe 9 martie de Măcinici, apoi sunt Moşii de vară sau de Rusalii, ţinuţi în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, Moşii de toamnă care erau ţinuţi cel mai adesea de Sfântul Dumitru, precum şi de Sfânta Maria Mică pe 8 septembrie sau de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Moşii de iarnă sunt plasaţi de unii etnologi în sâmbăta ce precede Postul Crăciunului, în timp ce alţii amintesc de sâmbăta în care se lasă secul de carne, de dinaintea Postului Mare, foarte aproape de Moşii de primăvară“, a spus Marcel Lutic.
La Moşii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci şi lumânări pentru cei răposaţi, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori.
La Moşii de Sân-Petru se dădeau ulcele pline cu cireşe din primul cules, iar la Sfântul Ilie se dădeau de pomană mere, mai ales femeile oferind aceste fructe copiilor. Prin Banat se oferea, la această dată, şi porumb fiert. La Moşii de la Schimbarea la Faţă se ofereau struguri, se făcea chiar şi colivă de struguri. La Vinerea Mare, aşa cum era numită popular Sfânta Parascheva, se împărţeau colaci şi mere, după cum a remarcat Marcel Lutic.
În general, o mare parte din gesturile cotidiene sau a micilor petreceri au momente care amintesc de cei morţi, aşa cum se întâmplă când se varsă din pahar câteva picături „de sufletul morţilor“, datul de pomană din primele plăcinte care se fac după post, pomenile care se fac la hramurile satelor sau ale bisericilor şi relevă relaţia cu lumea de dincolo a satului arhaic. Se credea că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de pomană şi, dacă asta nu se întâmplă, rămân supăraţi. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor şi străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, astfel că, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea şi „aburi“, iar în Muntenia - „aburel“.
Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite şi moşoaice, lutul fiind şi materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire.
Crengile de tei de la porţi
Duminica Pogorârii Sfântului Duh era numită în popor Duminica Mare, deoarece se credea că este ziua Maicii Domnului. „În cinstea acestei duminici, flăcăii aduceau din păduri nuiele, crengi şi frunze de tei, întreaga gospodărie fiind împodobită cu acestea. Unele crenguţe erau duse la biserică, aici fiind sfinţite şi puse la icoane. De aici erau luate mai ales când ploua cu piatră. În tradiţia populară se credea că teiul fereşte gospodăriile de fulgere, sau de grindină, sau de duhurile rele ale zânelor. Cei prea temători de zânele numite Rusalii trebuiau să aibă asupra lor crenguţe de tei şi să pocnească din frunze atunci când le simţeau în preajmă“, a spus Marcel Lutic.
Rusaliile erau, în mitologia populară, un tip de zâne care umblau pe pământ şi prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii, acestea rămâneau printre oameni aproape o lună. Rusaliile erau respectate, însă nu erau îndrăgite pentru că, aşa cum spun legendele, aduceau tot felul de boli. Din acest motiv, oamenii căutau tot felul de mijloace de apărare, precum pelinul şi usturoiul, care se pare că nu le priau Rusaliilor, ţinându-le la distanţă, aşa cum arată legendele. Tot de Rusalii avea loc şi bătaia cu pelin. Fetele şi băieţii care se întâlneau în această zi se snopeau cu pelin, sărbătoarea Rusaliilor fiind numită şi a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate băuturile, cu excepţia apei.
Dansul căluşarilor
Căluşarii erau în număr de 13, jurau pe steagul căluşeresc la Todorusalii, o sărbătoare ce avea loc la mijlocul zilelor dintre Paşti şi Rusalii, iar pregătirile lor continuau până în Săptămâna Rusaliilor. Numele acestei sărbători are mai multe origini posibile. Astfel, este o veche sărbătoare romană Rosalia, mai erau Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, iar despre Rusalii se mai spune că ar fi fost fiicele lui „Rusalim împărat“, personificare a Ierusalimului biblic. Rusaliile sau ielele erau rele, astfel că oamenii din vechime le mai numeau „Frumuşelele“, „Cuconiţele“, „Împărătesele“, pentru a le îmbuna.
Ele erau temute pentru că aduceau multe boli, pe care dansul căluşarilor părea că le poate vindeca. „Căluşarii erau flăcăi aleşi de vătaf, şeful lor, dintre cei mai buni dansatori ai satului. Erau organizaţi într-o ceată care putea să numere până la 13 căluşari. Vreme de aproximativ o lună erau legaţi prin jurământul căluşeresc, o adevărată conspiraţie a muţeniei, acesta impunându-le o anumită comportare“, a spus Marcel Lutic. În „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir nota că „Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă“.







sursa text ziarul lumina

Parastas de 40 de zile pentru matusa mea draga Tudora (mama Doca.) Dumnezeu să te odihnească în pace şi să-ti dea liniştea binemeritată.

Cu ochii plini de lacrimi si cu amintirea ta care va rămâne veşnic în sufletul meu mama Doca  îmi cer iertare că nu pot ajunge maine la pomenirea ta dragă mama Doca.

Pe 21 aprilie s-a oprit o inimă, a dispărut un suflet minunat. Cuvintele sunt neputincioase şi nu-mi pot exprima durerea şi tristeţea ce m-au cuprins de când un suflet mare şi plin de bunătate ne-a părăsit.


Te iubim, draga noastră mama Doca şi veşnică să-ţi fie pomenirea!



marți, mai 26, 2015

SALATA DE SFECLA ROSIE SI BRANZA

Este un aperitiv gustos, usor, de efect si care poate fi servit la orice ora ...
-  300 gr branza ( puteti folosi branza de capra, Feta) . Eu am folosit un cas dulce delicios adus de la Manastirea Varatec
-  o sfecla rosie mica coapta. Sfecla dupa coacere se raceste, se curata de coaja si se pastreaza cateva ore  in frigider pana la folosire .
-  seminte de floarea soarelui hidratate
-  piper alb macinat
-  ulei de masline

-  boia dulce de ardei
-  sare roz de Himalaya
-  rozmarin uscat
-  oregano uscat 
Taiem branza si sfecla cuburi de marimea dorita. Amestecam bine uleiul de masline cu boia,rozmarin, oregano,sare dupa gust si turnam peste cubuletele de branza si sfecla. Deasupra presaram seminte de floarea soarelui.




Florile de salcâm, remediu natural contra ulcerelor - sursa prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ (ziarul Lumina)



Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare 
Sunt cunoscute, de asemenea, efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative

http://valentinaghidculinar.blogspot.ro/2015/05/extracte-antistres-din-flori-proaspete.html

http://valentinaghidculinar.blogspot.ro/2015/05/dulceata-din-flori-de-salcam.html


http://valentinaghidculinar.blogspot.ro/2010/10/miere-de-albine-cu-miez-de-nuca.html


http://valentinaghidculinar.blogspot.ro/2015/05/flori-de-salcam-in-aluat-de-clatite-de.html

Salcâmul este cunoscut ca un arbore rustic, iubitor de căldură şi de lumină, înalt până la 20-30 metri, cu o tulpină dreaptă, acoperită cu o scoarţă cenuşie, îngroşată şi cu crăpături adânci în lungimea trunchiului.
Înflorirea are loc în a doua jumătate a lunii mai şi prima parte din iunie. În anii foarte favorabili, producţia de nectar a unei plantaţii de salcâm poate atinge 1.100-1.700 kg miere la hectar, iar în perioada culesului maxim, coloniile puternice de albine pot aduna circa 10-12 kg nectar pe zi.
Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudacacia, este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia. În România a fost adus de turci, prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan, cât şi plantat în liziere masive sau izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. Se remarcă printr-o mare capacitate de lăstărire şi de adaptare ecologică la condiţii climatice foarte variate, cu o bună rezistenţă, atât la gerurile iernii, cât şi la secetele de vară.
Având o creştere rapidă şi rădăcini puternice, cu o extindere laterală până la 20 de metri, salcâmul poate asigura fixarea terenurilor nisipoase, a dunelor de nisip din Oltenia şi sudul Moldovei, a coastelor erodate şi alunecoase şi a taluzurilor cu pantă mare. De asemenea, constituie o specie ideală pentru amenajarea perdelelor de protecţie, a parazăpezilor (datorită rezisteţei la umezeală) şi ca material de construcţie (şarpante la case, stâlpi de gard, araci în vie, material de parchet şi în construcţii navale, fiind cel mai puţin atacat de carii. Teritoriul ocupat de salcâm în România, atât în plantaţii masive, în liziere şi ca exemplare solitare ajunge la aproximativ 100.000 de hectare.
În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, prin strujire de pe axul principal al inflorescenţelor, numai pe vreme bine însorită, şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, din încăperi bine aerisite sau în poduri de case acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg flori uscate din 7 kg flori proaspete.
Scoarţa se recoltează prin jupuire de pe ramurile tinere, la începutul primăverii (martie-aprilie), când porneşte circulaţia sevei, sau la începutul toamnei (luna septembrie) şi se usucă la soare.
Florile proaspete conţin un ulei eteric complex care se extrage cu eter de petrol, obţinându-se concretul cu un randament de 0,15-0,20%. Materia primă este folosită pentru parfumerie, mai mult în Bulgaria, Ungaria şi Rusia, având la bază un mare număr de componente aromatice. Acestea intră în compoziţia unor parfumuri şi cosmetice cu notă odorantă de tip jasmin, liliac şi oriental.
Recomandări în bolile sistemului nervos
Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă. Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice. Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice, care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti:
- stări conflictuale frecvente cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat;
- accese de mânie şi iritabilitate psihică;
- crampe musculare de natură nervoasă;
- epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, ajungând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită;
- reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres;
- tulburări de memorie, de echilibru şi de văz, ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele;
- tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv.
Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:
- inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului;
- aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete;
- consumul unei infuzii din flori uscate (o lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut;
- consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi;
- tinctură din 20 grame flori uscate care se macerează în 100 ml alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de două ori câte 10 picături.
În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.
Efecte bune în gastrita hiperacidă
În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe fond de nervozitate.
Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis), apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, cauzate de hiperaciditate. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături de lapte, precedate de agitaţie.
Tratamentele acestor boli digestive se pot face folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.
În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor).
Ceaiul din flori de salcâm combate tusea convulsivă
În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente în combaterea tusei convulsive şi astmatice, a răcelii, virozelor, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic.
Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm care acţionează asemănător cu supa de pasăre ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă, dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat că în cazul bolilor pulmonare să nu se neglijeze consumul ceaiului de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.
Mierea de salcâm cu nuci, cel mai bun energizant
Mierea de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind mult apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 grame produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Faptul că este singurul sortiment de miere care nu se zahariseşte decât după foarte mult timp constituie un avantaj luat în consideraţie de către consumatori.
Aroma naturală şi calităţile terapeutice se păstrează mai bine în mierea din fagure decât în cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratarea multor boli de plămâni şi inimă, pentru colite şi enterocolite, afecţiuni de ficat, boli ginecologice, anemie şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe. Nu întâmplător s-a constatat că apicultorii au o durată de viaţă mai mare cu 8 ani decât restul oamenilor, datorită unui consum frecvent de miere (mai ales în fagure) precum şi altor produse apicole (polen, propolis).
S-a dovedit că mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal).
Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează.


Flori de salcâm în aluat de clătite de post şi fără gluten



Cantităţile se pot mări în funcţie de numărul de porţii.
1 cană (250g) faină  fără gluten (eu am folosit de orez ) sau făină de grâu dacă nu aveţi intoleranţă la gluten
un vârf de  linguriţă bicarbonat de sodiu
4 linguri sirop de agave, miere sau zahăr
apă sau lapte vegetal 
un praf de sare roz de Himalaya
ulei  pentru prăjit ( am folosit ulei de rapiţă)

Spălăm florile de salcâm şi le lăsăm să se scurgă de apă şi să se usuce. 


Preparăm un aluat  de clătite ceva mai gros. 
Se pune într-un vas făina amestecata cu bicarbonatul de sodiu, sarea,se adaugă apa sau laptele vegetal treptat, ca să nu se formeze cocoloaşe, apoi  siropul de agave, mierea sau zahărul
Încingem uleiul într-o tigaie. Trecem florile de salcâm  prin aluat  ajutându-ne de o lingură pentru a le îmbrăca complet  în aluat. Se prăjesc la foc potrivit pe ambele părţi.
Când sunt gata, scoatem gogoşile pe şerveţele de hârtie să absoarbă uleiul în exces.
Se pot servi simple,cu miere, sirop de agave, cu dulceaţă sau pudrate cu zahăr.