http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

vineri, mai 29, 2015

Mosii de vara, pomenirea generala a mortilor


Sambata, 30 mai, inainte de Duminica Rusaliilor sunt "Mosii de vara", sarbatoare dedicata pomenirii mortilor. Cu aceasta ocazie, in toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuti la cele vesnice.

Biserica Ortodoxa a consacrat sambata, ca zi de pomenire a mortilor. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate in chip special pomenirii generale a mortilor: Sambata dinaintea Duminicii lasatului  sec de  carne (a Infricosatei Judecati) si Sambata  dinaintea Duminicii  Pogorarii Duhului Sfant (Sambata Rusaliilor).



Moşii de vară preced sărbătoarea populară a Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Paşti, atunci când Biserica sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh. La Moşii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, iar pomana era dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite şi moşoaice. Sărbătorile Moşilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor“, şi lumea de dincolo, „lumea fără dor“, graniţa dintre cele două lumi fiind, în concepţia înaintaşilor noştri, extrem de permeabilă, conform celor precizate de etnograful Marcel Lutic. La Rusalii, la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.

„Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morţilor, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum“, a spus Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Etnograful a menţionat că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru dat de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.
La Moşii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăţa, dau de pomană cât mai multe bunătăţi în vase din lut sau din lemn. Femeile sărace umpleau vasele pentru pomană cu apă de izvor, în timp ce altele, mai avute, puneau lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri ce amintesc de numele sărbătorii „rosa“ şi Rusalii, la care se adaugă busuiocul, după cum a mai remarcat Marcel Lutic.


La Moşii de vară se puneau în străchini fructe coapte, plăcinte, caş, mămăligă, zeamă sau borş de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânările. „Trebuie remarcat că bucovinenii nu mâncau la Moşii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, crezând că acum se împărtăşesc morţii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moşi pe la vecini şi pe la neamuri, obişnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moşii duşi erau întorşi, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărţirea Moşilor era continuată şi în Duminica Mare“, a spus Marcel Lutic.
Moşii, o dublare a sărbătorilor celor vii pentru cei trecuţi în „lumea fără dor“
Moşii reprezentau un fel de dublare a sărbătorilor celor vii, care aveau loc şi pentru strămoşi, cu o zi înainte de sărbătoarea propriu-zisă. „Pe vremuri, ar fi fost 18 sărbători de Moşi într-un an, cele mai relevante fiind patru, fiecare corespunzând unui anotimp: Moşii de primăvară sau Moşii de Păresimi, sărbătoare fixă, pe 9 martie de Măcinici, apoi sunt Moşii de vară sau de Rusalii, ţinuţi în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, Moşii de toamnă care erau ţinuţi cel mai adesea de Sfântul Dumitru, precum şi de Sfânta Maria Mică pe 8 septembrie sau de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Moşii de iarnă sunt plasaţi de unii etnologi în sâmbăta ce precede Postul Crăciunului, în timp ce alţii amintesc de sâmbăta în care se lasă secul de carne, de dinaintea Postului Mare, foarte aproape de Moşii de primăvară“, a spus Marcel Lutic.
La Moşii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci şi lumânări pentru cei răposaţi, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori.
La Moşii de Sân-Petru se dădeau ulcele pline cu cireşe din primul cules, iar la Sfântul Ilie se dădeau de pomană mere, mai ales femeile oferind aceste fructe copiilor. Prin Banat se oferea, la această dată, şi porumb fiert. La Moşii de la Schimbarea la Faţă se ofereau struguri, se făcea chiar şi colivă de struguri. La Vinerea Mare, aşa cum era numită popular Sfânta Parascheva, se împărţeau colaci şi mere, după cum a remarcat Marcel Lutic.
În general, o mare parte din gesturile cotidiene sau a micilor petreceri au momente care amintesc de cei morţi, aşa cum se întâmplă când se varsă din pahar câteva picături „de sufletul morţilor“, datul de pomană din primele plăcinte care se fac după post, pomenile care se fac la hramurile satelor sau ale bisericilor şi relevă relaţia cu lumea de dincolo a satului arhaic. Se credea că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de pomană şi, dacă asta nu se întâmplă, rămân supăraţi. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor şi străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, astfel că, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea şi „aburi“, iar în Muntenia - „aburel“.
Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite şi moşoaice, lutul fiind şi materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire.
Crengile de tei de la porţi
Duminica Pogorârii Sfântului Duh era numită în popor Duminica Mare, deoarece se credea că este ziua Maicii Domnului. „În cinstea acestei duminici, flăcăii aduceau din păduri nuiele, crengi şi frunze de tei, întreaga gospodărie fiind împodobită cu acestea. Unele crenguţe erau duse la biserică, aici fiind sfinţite şi puse la icoane. De aici erau luate mai ales când ploua cu piatră. În tradiţia populară se credea că teiul fereşte gospodăriile de fulgere, sau de grindină, sau de duhurile rele ale zânelor. Cei prea temători de zânele numite Rusalii trebuiau să aibă asupra lor crenguţe de tei şi să pocnească din frunze atunci când le simţeau în preajmă“, a spus Marcel Lutic.
Rusaliile erau, în mitologia populară, un tip de zâne care umblau pe pământ şi prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii, acestea rămâneau printre oameni aproape o lună. Rusaliile erau respectate, însă nu erau îndrăgite pentru că, aşa cum spun legendele, aduceau tot felul de boli. Din acest motiv, oamenii căutau tot felul de mijloace de apărare, precum pelinul şi usturoiul, care se pare că nu le priau Rusaliilor, ţinându-le la distanţă, aşa cum arată legendele. Tot de Rusalii avea loc şi bătaia cu pelin. Fetele şi băieţii care se întâlneau în această zi se snopeau cu pelin, sărbătoarea Rusaliilor fiind numită şi a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate băuturile, cu excepţia apei.
Dansul căluşarilor
Căluşarii erau în număr de 13, jurau pe steagul căluşeresc la Todorusalii, o sărbătoare ce avea loc la mijlocul zilelor dintre Paşti şi Rusalii, iar pregătirile lor continuau până în Săptămâna Rusaliilor. Numele acestei sărbători are mai multe origini posibile. Astfel, este o veche sărbătoare romană Rosalia, mai erau Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, iar despre Rusalii se mai spune că ar fi fost fiicele lui „Rusalim împărat“, personificare a Ierusalimului biblic. Rusaliile sau ielele erau rele, astfel că oamenii din vechime le mai numeau „Frumuşelele“, „Cuconiţele“, „Împărătesele“, pentru a le îmbuna.
Ele erau temute pentru că aduceau multe boli, pe care dansul căluşarilor părea că le poate vindeca. „Căluşarii erau flăcăi aleşi de vătaf, şeful lor, dintre cei mai buni dansatori ai satului. Erau organizaţi într-o ceată care putea să numere până la 13 căluşari. Vreme de aproximativ o lună erau legaţi prin jurământul căluşeresc, o adevărată conspiraţie a muţeniei, acesta impunându-le o anumită comportare“, a spus Marcel Lutic. În „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir nota că „Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă“.







sursa text ziarul lumina

Niciun comentariu: