http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro
aaa

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

duminică, mai 15, 2016

Duminica a III-a după Paşti , numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe". Prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La mulţi ani binecuvântaţi ! Hristos a Înviat!


Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi miâne suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!

Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă până veţi dobândi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor şi bătrânelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceţi. Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea voastră.

Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de mâine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în Rai! 

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!

"În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care 
aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat 
şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând
 pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, 
a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L 
de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt 
care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa 
mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, 
priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, 
Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au 
cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, 
în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele,
 au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli
nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, 
au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. 
Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea 
dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.
 Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, 
Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. 
Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge 
în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. 
Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi
de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau."
 La mulţi ani binecuvântaţi ! Hristos a Înviat!

Niciun comentariu: